Peste 100 de solicitări la Ambulanță, de Crăciun

0

Fie că este vorba de accidente rutiere sau simple cazuri de indigestie suferite după o masă îmbelșugată, Ambulanța Târgu Neamț a parcurs, zilnic, sute de kilometri pentru a răspunde tuturor solicitărilor. În intervalul 24 decembrie, ora 19.00 – 27 decembrie, Serviciul de Ambulanță Târgu Neamț a fost solicitat să intervină în peste 100 de cazuri.

Proaspăt ieșiți din post sau gurmanzi din fire, unii nu s-au putut abține când au văzut masa îmbelșugată și au mâncat peste măsură. Și alcoolul a curs din belșug, trimițând nemțeni la spital  încă din Ajunul Crăciunului. Într-adevăr, numărul solicitărilor a crescut față de o zi obișnuită, dar nu s-au înregistrat evenimente deosebite. Au predominat cazurile de colici abdominale și biliare – cauzate de excesul de mâncare-, iar în fiecare zi de Crăciun au fost intoxicatii cu alcool.

Ambulanța a fost solicitată în special în comunele din vecinătate (Pipirig, Brusturi, Țibucani, Ghindăoani, Bălțătești și multe altele), dar nu au fost mai mult de 30 de intervenții în 24 de ore, în nicio zi de Crăciun.

Târgnemțenii au început petrecerea încă din Ajunul Nașterii Domnului, când s-au înregistrat 28 de urgențe, dintre care patru au fost  transferuri de la CPU Târgu Neamț spre Piatra Neamț.

În noaptea de Ajun s-au înregistrat nouă solicitări.  40% din cazuri au fost pentru intoxicație etanolică, urmată de  agitații pshihomotorii, viroze respiratorii, epistaxis. În rest, colici biliare și abdominale și persoane cu hipertensiune arterială care au avut nevoie de îngrijiri medicale. Plus cazurile periodice cu retenție acută de urină. În seara de 27 decembrie, Ambulanța Târgu Neamț a fost solicitată pentru un accident la Pipirig, . Au fost transportate și două gravide, în prima și în a treia zi de Crăciun, care au ajuns cu bine la Maternitatea de la Spitalul Orășenesc Sfântul Dimitrie.

În Târgu Neamț și împrejurimi nu au existat cazuri de sinucideri și nici accidente soldate cu morți. Ambulanțierii au răspuns cu brio tuturor solicitărilor, fiind ajutați și de vremea bună din zilele de Crăciun, când nu a fost zăpadă și s-a circulat bine. Să sperăm că situația va fi la fel de roz și în zilele următoare.

Andreea Trăsnea

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate