Peste 2 milioane de euro- fonduri europene obținute pentru aparatură medicală în Policlinica Târgu-Neamț

0

Marți, 10 martie, Daniel Harpa- primarul orașului Târgu Neamt a semnat cel de-al zecelea contract de finanțare din fonduri europene. 10.711.918,68 lei (aprox. 2.230.000 euro), cu o cofinanțare de 2%, sunt banii obținuți pentru dotări specifice în aparatură medicală pentru Policlinica orașului de sub Cetate.

Potrivit edilului, proiectul se numește „Dotarea Ambulatoriului de specialitate din cadrul Spitalului Sfântul Dimitrie Târgu Neamț” și a fost depus pe Axa prioritară 8, din cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020.

Prin proiect se propune dotarea următoarelor cabinete și laboratoare aferente Ambulatoriului de specialitate din cadrul Spitalului Sfântul Dimitrie Târgu Neamț:

  • Laborator recuperare, medicină fizică și balneologie – Pavilion ambulatoriu
  • Laborator de radiologie și imagistică medicală – Pavilion ambulatoriu
  • Laborator analize medicale – Pavilion ambulatoriu
  • Cabinet cardiologie – Pavilion ambulatoriu
  • Cabinet chirurgie generală – Pavilion ambulatoriu
  • Cabinet reumatologie – Pavilion ambulatoriu
  • Cabinet pneumologie – Pavilion ambulatoriu
  • Cabinet ortopedie și traumatologie – Pavilion ambulatoriu
  • Cabinet medicină internă – Pavilion central
  • Cabinet gastroenterologie – Pavilion central
  • Cabinet obstetrică ginecologie – Pavilion central
  • Cabinet pediatrie – Pavilion L5

Sursa: facebook Daniel Harpa

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate