Ploi torențiale, până sâmbătă seara

0

Mesaj nou de vreme severă după ce, pentru a n- oară în această săptămână, codul galben de ploi a fost prelungit.

Până sâmbătă, 28 iulie, la ora 21.00, mai multe județ, inclusiv Neamț, se află sub avertizare Cod Galben de ploi torenţiale, descărcări electrice și vijelii, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie.

Sunt vizate cantități importante de apă și instabilitate atmosferică accentuată și cantități importante de apă:

 

De joi, 26 iulie, ora 23.00 până sâmbătă, 28 iulie, ora 21.00, în Moldova, sudul și estul Transilvaniei, local în Dobrogea și Muntenia, precum și în zonele de munte, vor fi intervale de timp cu instabilitate atmosferică accentuată, care se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat grindină.
Cantitățile de apă vor depăși 20…25 l/mp și pe arii restrânse 50…70 l/mp.

Notă: Astfel de fenomene se vor semnala și în restul țării, dar pe arii mai restrânse, îndeosebi în timpul după-amiezelor.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate