PLUGUL CU BOI DE LA HUMULEȘTI, OBICEI AUTENTIC DE ANUL NOU

0

Într-o societate în care datinile se pierd în negura uitării, târgnemțenii se încăpățânează să poarte mai departe tradițiile și obiceiurile străbune, specifice sărbătorilor de iarnă. Humuleștenii lui Creangă pot fi considerați, fără doar și poate, cei mai autentici păstrători ai Plugului cu boi de An Nou.plugul-cu-boi-humulesti

Indiferent de vreme sau vremuri, părinți, bunici și nepoți se adună în ultimele zile din an, împodobesc plugul cu brăduți și beteală, înhamă boii și pleacă prin sat, să-i ure pe vecinii mai cu dare de mână și nu numai. Prima poartă pe care intră în perindul lor e cea a Amintirilor din Copilărie, Casa Memorială Ion Creangă din satul lor, Humulești. Nu le merge bine dacă sfidează amintirea bădiței Ion…

Plugul cu boi de la Humulești participă anual și la Festivalul Obiceiurilor și Tradițiilor desfășurat la data de 2 ianuarie în orașul Târgu Neamț. Mii de oameni lasă orice treabă și vin să îndure frigul, doar ca să-i vadă și să le audă urătura. An de an.

Iar prezența lor fascinează, în primul rând, prin recuzită. Cu vârste ce cuprind trei generații, sunt îmbrăcați cu haine tradiționale, au trăistuța pe umăr și sunt încălțați cu opinci păstrate din generație în generație pentru ocazii speciale. Cea mai impresionantă prezență este plugul cu boi care merge în fața grupului de urători, cum rar se mai întâlnește în întreaga țară. Iar dacă sunetele scoase de fluier, bucium, buhai și bici nu acoperă de tot urătura lor… audiența rămâne uimită.

Textul literar rostit de mai mulți humuleșteni, pe rând, este o descriere hiperbolizantă, cu ecouri mitice, a unei agriculturi ideale, în care sunt incluse noi elemente ironice/comice, în funcție de an și de gazda urată. Bineînțeles, pe parcursul urăturii se aruncă cu orez, pentru prosperitate și belșug:

Andreea Trăsnea

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate