Tineri din Târgu-Neamț se adună, seară de seară, la marginea orașului, în zona triajul gării. Nu pentru vreo lecție de istorie locală, ci pentru libertatea aceea aparent inofensivă: să stea împreună. Să se ascundă. Să urce pe vagoane. Să filmeze. Să trăiască. Sau… să ia decizii inconștiente, care le pot pune viața în pericol.

Marți, 15 iulie, doi băieți de 17 ani s-au urcat pe un vagon, ca să facă o fotografie.

Unul dintre ei probabil a ridicat mâna, cu telefonul. O fi fost un cadru bun pentru Instagram.
Un singur gest. Un click.
Atunci a fost lovit de o flacără electrică. Aruncat în aer. Trântit la pământ.

Ambii, electrocutați.
Unul, rănit grav. A fost preluat de echipajul SAJ Neamț în stare critică: arsuri prin electrocutare, pe aproximativ 60% din corp, de grad 1-2 pe față, membre și torace și grad 2-3 pe umăr și torace anterior, cădere de la peste 3 metri, policontuzii și risc major de infecție și, conform medicilor, un risc estimat de mortalitate de 40-50%.

Și, poate, cu o viață schimbată pentru totdeauna.
Grijă și stres pentru familie.

După ce s-a căutat disperat un loc liber în țară, tânărul a fost transferat la Spitalul “Grigore Alexandrescu” din București, după evaluări la spitalele din Târgu-Neamț și Piatra-Neamț. În prezent, se află internat la secția de chirurgie plastică.

Și tot în incidentul de marți, un al doilea tânăr a fost atins de curent doar pentru că era în apropiere, în momentul exploziei de arc electric.

Dar nu e prima dată.

Pe 8 martie a.c., alt adolescent. Tot 17 ani. Tot Târgu-Neamț. Tot triaj. Tot vagon.

Tot curentul acela tăcut, care ajunge la 27.000 de volți și care… nu iartă.

A suferit arsuri pe aproximativ 40% din corp – față, gât, umeri, torace și membre. Electrocutat și el, aruncat de pe vagon. Transferat la Iași, în stare gravă. De atunci, e prin spitale.

O fotografie n-a mai ajuns pe Instagram. Dar ei au ajuns la Urgențe.
Acești copii au supraviețuit, dar cu ce preț?

Durere. Operații. Risc de infecție. Recuperări lungi. Cicatrici pe viață.

Și o întrebare care nu le va da pace niciodată: „Nu mi-a spus nimeni cât de periculos este sau am crezut că mie nu mi se poate întâmpla?”

Școlile bifează „educația pentru siguranță”.

Campaniile de informare și conștientizare se pierd în powerpointuri sterile.

Părinții poate presupun că „știu deja”.

Și autoritățile tac.

Dar fizica nu iartă:

• La 27.000 de volți, aerul devine conductor.
• Curentul electric nu trebuie atins. El sare, dacă te apropii.
• E suficient să ridici mâna. Să urci. Să fii acolo.

Iar tinerii încă merg în triaj, în fiecare seară. Se filmează. Se urcă. Se cred invincibili.

Cine suntem noi, dacă nu-i oprim?

Nu e vorba de vinovați. E vorba de conștiință.

Un selfie nu merită arsuri de niciun grad.

O fotografie nu merită o viață întreagă de durere.

Un vagon nu e scenă de TikTok, ci o posibilă cameră de tortură electrică.

Târgu-Neamț, România, oricine citește acest text:

Vorbiți cu copiii voștri. Spuneți-le cum arată moartea invizibilă.

Arătați-le realitatea, înainte s-o simtă pe pielea lor. La propriu.

Dacă nu învățăm din aceste cazuri, nu e o întrebare dacă va mai fi unul. Ci când.

Și poate nu va mai ajunge la Iași sau la București.

Ci doar pe o cruce albă, într-un cimitir tăcut.

Andreea Trăsnea