Primăria PETRICANI primește cererile pentru ajutorul de încălzire a locuinței

1

Primăria comunei Petricani, județul Neamț, anunță demararea programului de preluare a cererilor pentru acordarea ajutoarelor pentru încălzirea locuinţei.

Aceste ajutoare se acordă în conformitate cu Legea nr. 226/2021 privind stabilirea măsurilor de protecţie socială pentru consumatorul vulnerabil de energie.

Se adresează familiei sau persoanei singure care nu are alte proprietăți sau bunuri, așa cum sunt prevăzute în cerere, și care obține un venit mediu net lunar de până la 1386 lei/persoană în cazul familiei și până la 2053 lei, în cazul persoanei singure.

La stabilirea venitului net mediu lunar pe membru de familie şi, după caz, al persoanei singure, se iau în calcul toate veniturile realizate de membrii acesteia în luna anterioară depunerii cererii. Îi asigur pe cetățenii comunei noastre că la sediul Primăriei vor fi ajutați de către colegii mei cu toate informațiile necesare, astfel încât să poată beneficia de aceste ajutoare de încălzire, dacă se încadrează în condițiile impuse prin lege”, transmite Ticușor Vasiliu, primarul comunei Petricani, Neamț.

Ajutoarele pentru încălzirea locuinţei cu energie termică, gaze naturale, energie electrică, combustibili solizi şi/sau petrolieri sunt acordate pe perioada sezonului rece (noiembrie 2021 – martie 2022).

Primăria comunei Petricani informează că actele necesare pentru obținerea acestor ajutoare de încălzire sunt următoarele:

  • actele de identitate (B.I., C.I. certificat de naștere pentru copii) ale membrilor familiei, din care să rezulte că aceștia au domiciliul sau reședința la adresa la care se solicită ajutorul
  • certificatul de căsătorie
  • adeverință de venit cuprinzând salariul net din luna anterioară depunerii cererii, cu mențiunea de a specifica pe adeverință dacă salariatul primește sau nu bonuri valorice (și care este valoarea acestora)
  • cupoane de pensie (pentru orice tip de pensie), alocații și indemnizații, ajutor de șomaj sau pentru orice altă prestație socială, din luna anterioară depunerii cererii
  • adeverință de la facultate pentru studenți, din care să rezulte dacă beneficiază sau nu de bursă
  • adeverință de rol agricol
  • dosar cu șină carton.

1 Comentariu
  1. Vasile spune

    Fără dosar cu șină, nu se poate!! 😁😁😁

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate