Primăria Târgu Neamț are funcții publice de execuție vacante

0

Primăria orașului Târgu Neamț organizează concurs de recrutare pentru ocuparea celor patru funcții publice de execuție vacante. Se caută inspector clasa I, gradul profesional debutant pentru Biroul Buget – Prognoze Contabilitate și pentru Biroul Informatică din cadrul Serviciului Public Comunitar de Evidență a Persoanei, inspector clasa I, gradul profesional  principal pentru Biroul Resurse Umane și polițist local, clasa III, gradul profesional debutant, pentru compartimentul disciplină în contrucții și afișaj stradal – Poliția Locală.

Pentru funcția de inspector, clasa I, gradul profesional debutant – Biroul Buget Prognoze Contabilitate, candidatul trebuie să fi urmat studii universitare de licență absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licență în domeniul contabilitate, finanțe, economie.

Cei care vor concura pentru funcția de inspector, clasa I, gradul profesional principal – Biroul Resurse Umane, pe lângă studii superioare absolvite cu diplomă de licență, în domeniul contabilitate, economie, științe administrative, trebuie să aibă și cinci ani vechime în specialitatea studiilor.

Pentru funcția de inspector, clasa I, gradul profesional debutant – Biroul Informatică din cadrul Serviciului Public Comunitar de Evidență a Persoanei, condițiile de studii impuse de către angajator sunt: studii universitare de licență absolvite cu diplomă, respectiv superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de merit sau echivalentă, în domeniul finanțe, economie, informatică.

Candidații pentru postul de polițist local (clasa III, gradul profesional debutant – compartimentul disciplina în construcții și afișaj stradal) trebuie să fi terminat studii liceale, cu diplomă de bacalaureat.

Dosarul de concurs poate fi depus până pe 28 ianuarie (ora 16.00) la sediul Primăriei și trebuie să conțină în mod obligatoriu următoarele documente: formular de înscriere, copia actului de identitate, copiile diplomelor de studii, copia canetului de muncă (sau, după caz, o adeverință care să ateste vechimea în specialitatea studiilor), cazierul judiciar, adeverință de la medicul de familie, care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, declarația pe propria răspundere sau adeverință care să ateste că nu a desfășurat activități de poliție politică, aviz psihologic de port armă (doar pentru Poliția Locală).

După selecția dosarelor, candidații vor susține o probă scrisă pe 9 februarie (ora 10.00), urmând ca cei selectați să se prezinte la interviu, pe 11 februarie.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate