Un singur aviz de însoțire pentru n transporturi de cherestea

0

DELICTELE SILVICE, ÎN ATENȚIA POLIȚIȘTILOR NEMȚENI

Prevenirea și combaterea degradării ori distrugerii fondului forestier național reprezintă un obiectiv de securitate națională, reducerea fenomenului tăierilor ilegal fiind o prioritate pentru polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Neamț. Aceștia acționează zilnic pentru prevenirea și combaterea delictelor silvice.

Vineri, 27 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Tîrgu-Neamț au depistat pe DN 15 C, în localitatea Târzia, un bărbat, de 34 de ani, din Suceava, care transporta cu un camion ce tracta o semiremorcă, cantitatea de 49.56 m.c. cherestea rășinoase.

foto cu caracter ilustrativ

Din verificările efectuate s-a stabilit că, în cursul aceleiaşi zile, bărbatul ar fi efectuat mai multe transporturi de material lemnos, în baza aceluiaşi aviz de însoţire.

De asemenea,  în urma inventarierii s-a constatat că pe ansamblul de vehicule erau 54,17 m.c. de cherestea răşinoase, în valoare de 32.506 de lei.

Conducătorul auto a fost sancţionat contravenţional conform Legii nr. 171/2010 cu amendă în cuantum de 10.000 de lei. De asemenea, cantitatea de 54,17 m.c. cherestea a fost confiscată şi predată lucrătorilor din cadrul Ocolului Silvic Târgu-Neamț, potrivit IPJ Neamt.


****

La data de 28 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Urecheni au depistat pe DJ 155 I, în localitatea Petricani, un bărbat, de 43 de ani, din Farcașa, care transporta cu un ansamblu de vehicule cantitatea de 25,10 m.c. cherestea rășinoase.

Poliţiştii au constatat existenţa unor neconcordanţe între materialul lemnos transportat şi cel consemnat în avizul de însoţire. Conform procedurii, s-a dispus confiscarea materialului lemnos care era în plus, respectiv 14,47 m.c. cherestea, în valoare de 9246,33 de lei.

Societatea comercială cu profil specific din Borca a fost sancționată contravențional cu amendă de 5.000 de lei, conform Legii 171/2010 R, materialul lemnos confiscat fiind predat Ocolului Silvic Târgu-Neamț.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate