Prins la volan cu o alcoolemie de peste 1 la mie, în Lunca
Sâmbătă, 3 septembrie a.c., în jurul orei 16:00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Târgu-Neamț au depistat în trafic un bărbat, de 31 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Mitropolit Varlaam, din Lunca.
Conducătorul auto, din Lunca, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 1,11 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Acesta a fost condus la spital, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii, cu exactitate, a alcoolemiei.
În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
sursa: IPJ Neamț