Proiectil de artilerie neexplodat, descoperit în albia Ozanei
Duminică, 31 martie, la ora 11:52, Dispeceratul integrat ISU – Ambulanță al județului Neamț a fost anunțat, prin Sistemul național unic pentru apeluri de urgență „112”, despre faptul că în comuna Vânători Neamț a fost descoperită muniție neexplodată.
La locul intervenției s-a deplasat echipa pirotehnică cu o autospecială pentru intervenții pirotehnice, care au ridicat un proiectil acuplat de artilerie provenit din Al Doilea Război Mondial, în vederea depozitării şi, ulterior, a distrugerii.
Muniția a fost descoperită de un bărbat, în vârstă de 34 de ani, pe raza localității Vânători Neamț, în albia râului Neamțu (Ozana).
Echipa pirotehnică a verificat zona cu detectorul de metale pe o suprafaţă de 150 metri pătrați şi nu a mai descoperit alte elemente de muniţie, potrivit ISU Neamț.