Proiectul pentru reabilitarea Casei Creangă din Humuleşti, pe linie dreaptă

0

Luni, 6 noiembrie, consilierii judeţeni s-au întrunit în şedinţă extraordinară. Din cele patru proiecte de hotărâre supuse aprobării, două au legătură cu zona Târgu Neamţ.

„Primul a vizat modificarea unei hotărâri în baza căreia se va implementa proiectul „Conservarea, protejarea și promovarea Muzeului Memorial «Ion Creangă» Humulești“, pentru care am reușit să atragem fonduri în valoare de 447.000 lei, de la Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene”, precizează Ionel Arsene, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ.

Proiectul a fost depus spre finanţare în noiembrie 2016, când cota TVA era de 20%.  Ca urmare a modificării cotei TVA de la 20% la 19%, s-a diminuat valoarea totală cu TVA a cheltuielilor eligibile finanţate pentru investiţia de bază. Drept urmare, aleşii judeţeni au modificat art. 4 din HCJ nr.177/24.08.2016, astfel: “Se aprobă contribuţia proprie a judeţului Neamţ în proiect, reprezentând achitarea tuturor cheltuielilor neeligibile ale acestuia, cât şi contribuţia de 2% din valoarea eligibilă a proiectului, în cuantum de 250.023,53 lei (inclusiv TVA) reprezentând cofinanţarea proiectului Conservarea, protejarea şi promovarea Muzeului Memorial « Ion Creangă» Humuleşti”.

Casa memorială „Ion Creangă” din Humulești este administrată de Complexul Muzeal Judeţean Neamţ şi are ca proprietar Consiliul Judeţean. Este unul dintre cele mai importante obiective turistice din Neamţ, iar de zeci de mii de turiști îi calcă pragul anual, pe urmele marelui povestitor.

Proiectul depus de CJ presupune executarea unor lucrări de reabilitare a grinzilor, șarpantei și învelitorii casei în care a copilărit Ion Creangă, schimbarea instalației electrice, zugrăvirea clădirii-muzeu cu lapte de var şi alte lucrări de care are nevoie muzeul. Proiectul include și unele modificări în curtea Casei Creangă, care ar facilita prezentările făcute turiștilor ajunși pe plaiurile lui Nică cel șturlubatic.

Andreea T.

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate