„PROTEJAREA FONDULUI FORESTIER, PRIORITATE A POLIȚIEI ROMÂNE”

0

Poliţia Română acţionează permanent pentru prevenirea şi combaterea delictelor din domeniul transportului, depozitării, prelucrării şi comercializării materialului lemnos. 

În urma acțiunilor desfășurate de polițiștii de ordine publică, în primele 7 luni ale anului 2019, aproape 46.000 de metri cubi de material lemnos au fost confiscați.

foto cu caracter ilustrativ

La nivel național, în perioada ianuarie – iulie 2019, polițiștii au organizat 26.568 de controale pentru prevenirea și combaterea tăierilor ilegale de arbori, precum și pentru asigurarea legalității circulației, depozitării, prelucrării și comercializării materialului lemnos. 

De asemenea, au fost verificate 7.149 de obiective (târguri, oboare, piețe, exploatări forestiere, depozite, ocoale silvice) și 50.354 de autovehicule.

În urma acestor activități, au fost înregistrate 4.312 de dosare penale la regimul silvic.

Polițiștii de ordine publică au aplicat peste 9.000 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 17.560.225 de lei, în conformitate cu Legea nr. 171/2010 privind stabilirea si sancționarea contravențiilor silvice.

Au fost ridicate în vederea confiscării 508  bunuri, dintre care 196 de fierăstraie mecanice, 94 de topoare, 55 de autovehicule și 56 de atelaje hipo.

În această perioadă, 548 de apeluri au fost primite prin S.N.U.A.U. 112 privind transporturile ilegale de materiale lemnoase. La 110 dintre acestea polițiștii care au intervenit au descoperit nereguli la documentele de însoțire a mărfii.

comunicat Poliția Română

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate