Referendum/ Ministrul Dănuț Andrușcă a votat la Târgu Neamț

0

Astăzi, 6 octombrie, în jurul orei 15.00, ministrul Dănuț Andrușcă s-a prezentat la secția de votare nr. 135 de la poalele Cetăţii Neamț.

La referendumul pentru familie, ministrul Economiei a venit împreună cu soția și fiul.

„Neamțul este una dintre zonele de înaltă ținută spirituală și de o profundă creștinătate. Când românul aude de Neamț, gândul merge natural spre bisericile și mănăstirile de la noi din județ, locuri în care zeci de mii de rugăciuni se ridică spre Dumnezeu în fiecare zi.

Am votat astăzi în spiritul tradițiilor românești și în spiritul tradițiilor creștine. Sunt un om cu frică de Dumnezeu, care merge în fiecare duminică la Biserică. Nu puteam vota altfel, având în vedere că sunt un fiu al Neamțului. 

Am votat pentru ceea ce doresc și susțin foarte multe milioane de români și cred că este important ca un număr cât mai mare de români să vină și să voteze din două motive: În primul rând pentru că noi trebuie să fim cei care să hotărâm ce ne definește, iar în al doilea rând pentru că așa este democratic.  

 Acest referendum este important pentru România și pentru societatea românească, pentru că ne ajută să ne definim mai bine și mai corect. Avem tradiții de mii de ani și avem o credință creștină foarte puternică.

Nu trebuie să ne fie rușine să le apărăm, pentru că fac parte din fiecare dintre noi.

Sunt multe milioane de români care doresc acest referendum și am încredere că vocea lor se va face auzită clar și răspicat”, a declarat ministrul nemțean, Dănuț Andrușcă.

Referendumul pentru redefinirea familiei în Constituţia României se desfăşoară sâmbătă şi duminică (6 şi 7 octombrie) între orele 7.00 şi 21.00.

Andreea Trăsnea

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate