REMEMBER – GAVRIL LUCA (1937-2012)

2

logoPentru a ne reaminti de oamenii importanţi care au fost înaintea noastră nu e nevoie de un prilej sau de un moment anume, este însă suficient să ne uităm peste realizările lor! Este şi cazul celui care a fost prof.

prof. Gavril Luca
prof. Gavril Luca

Gavril Luca, muzeograf şi cadru didactic, dar mai ales un om deosebit prin prisma moştenirii culturale lăsată în urmă. Cu speranţa că nu sunt mulţi târgnemţeni care să nu fi auzit de prof. Gavril Luca, nu voi insista asupra detaliilor biografice decât în măsura în care acestea pot ajuta la înţelegerea mai bună a unor etape din viaţa celui amintit.

Născut la Drăguşeni, în jud. Suceava, în 1937, Gavril Luca a făcut studiile primare în localitatea natală, apoi şi-a continuat pregătirea la instituţii de învăţământ din Iaşi, Fălticeni şi Bacău. Ulterior a fost absolvent al Facultăţii de Istorie-Filozofie din Iaşi, după care activează în învăţământ. Din 1975 se transferă la Târgu Neamţ, unde va profesa în cadrul muzeului din localitate, proaspăt mutat într-un sediu nou. Încă de atunci a început o muncă temeinică pentru a aduna un material documentar bogat referitor la oraşul în care îşi desfăşura activitatea. După un deceniu de muncă în muzeu, a fost nevoit să se reîntoarcă în învăţământ, dar lucrul acesta nu l-a împiedicat să scrie şi să se documenteze, desfăşurând o adevărată muncă de cercetător.

Am avut prilejul să-l întâlnesc în anul 2007, deşi auzisem şi anterior despre domnia sa. Încă de la primele noastre întâlniri mi-a mărturisit că avea un proiect măreţ, început cu mai mult timp în urmă, respectiv publicarea unei monografii a oraşului Târgu Neamţ. Acest demers începea să se concretizeze cu atât mai mult cu cât, în acelaşi an, publicase şi monografia localităţii natale – Drăguşeni – deci avea o experienţă publicistică foarte proaspătă, care îl motiva. A fost o onoare pentru mine să sprijin tehnic acest proiect al profesorului Gavril Luca, mai ales că în decursul perioadei de redactare a lucrării am avut prilejul să îmi fie împărtăşite numeroase aspecte din viaţa şi experienţa profesională a   domniei sale. Până spre sfârşitul anului 2008, când a apărut lucrarea sa – Târgu Neamţ. Monografie –, am reuşit să descopăr calităţile cercetătorului Gavril Luca, care analiza foarte atent documentul scris, încerca să-i înţeleagă conţinutul şi să-l coreleze cu alte evenimente sau momente istorice. Era o plăcere să asculţi analiza critică a surselor sau modul cum punea în balanţa judecăţii logice diferitele categorii de informaţii.

Fiind un adept al liberalismului, se putea observa cu uşurinţă pasiunea sa pentru trecut, presărată uneori cu remarci tăioase asupra prezentului.

Un moment emoţionant a fost acela prilejuit de primirea primului exemplar al monografiei Târgului Neamţ, când a fost evidentă bucuria împlinirii unui proiect şi poate chiar a unui vis. Conştient că istoria acestei localităţi nu putea fi ilustrată doar într-o singură lucrare, îşi propusese să continue documentare pentru un al doilea volum. Deja făcea noi drumuri la arhivele judeţene şi prelucrase un lot important de documente. Din păcate, starea de sănătate nu i-a mai permis finalizarea acestui demers, iar în noiembrie 2012 a trecut spre veşnicie. În acel moment, atât oraşul Târgu Neamţ, cât şi satul natal – Drăguşeni – au pierdut un om care din foile vechilor documente a reuşit să zugrăvească frumoase pagini de istorie pentru cele două localităţi.

Dr. Vasile Diaconu

coperta monografie

2 Comentarii
  1. cr spune

    Era un personaj incomod politic in anii 60-70..adica nu PUPA …..(stiti unde) si din acest motiv nu a mai incaput in scoala! Dupa 89 a revenit in invatamant si a iesit la pensie de la catedra.Activitatea sa la muzeu a fost benefica ,din moment ce a reusit sa scrie cea mai completa lucrare despre Targu Neamt.Merita felicitari si dupa moarte pentru aceasta lucrare de referinta.DUMNEZEU SA-L IERTE! Munca lui este o provocare si pentru profesorii tineri de istorie ,de la care astept ca in urmatorii ani sa citesc lucrari la fel de valoroase.

  2. sacaleanu spune

    L-am avut profesor de istorie la Draguseni in clasa Va.Nu ne-a vorbit niciodata de ce inseamna Draguseni in istorie.Ne batea cumplit.Frustarile lui se regaseau in pumni si palme aplicate din orice pozitie.In Monografia comunei Draguseni se vad pe linga lucrurile bune pe care le-a scris si rivalitatile marunte pe care le avea cu diferite familii (inclusiv vecinii dumnealui ).Cind scrii o monografie nu platesti polite !

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate