Respect pentru persoanele vârstnice. Astăzi este ziua lor

1 octombrie este o zi specială pentru noi toți, tineri și vârstnici deopotrivă. Este timpul să ne aplecăm cu respect în fața părinților și bunicilor noștri pentru tot ce au făcut pentru noi.  Ziua Internațională a persoanelor în vârstă se celebrează pe 1 octombrie la nivel internațional, ca o recunoaștere a contribuției acestora la dezvoltarea unei societăți.

Cine n-are bătrâni, să și-i cumpere

spune un proverb. România, implicit orașul Târgu Neamț are persoane de vârsta a treia din plin. Un motiv de bucurie, dar și de tristețe în același timp.

Ne-au învățat și ne învață câte zile au, prin experiența și înțelepciunea lor, că lumea în care trăim poate fi mai bună. Majoritatea bătrânilor trăiesc dintr-o pensie de toată rușinea. Nu puțini sunt cei care își duc singuri bătrânețile, fiindcă le-au plecat copiii în străinătate la muncă, să îngrijească bătrânii altora. Cu  300 lei pensie lunară, cu sufletul amărât de singurătate, bătrânii noștri sunt optimiștii României. La ei, tinerii găsesc consiliere gratuită și un zâmbet încrețit de vreme, dar mereu sincer. Nu te lasă niciodată să pleci cu mâinile goale. Din peticul lor de pământ, din pensia lor infimă, bunica sau bunicul mereu îți pregătește bunătăți la pachet. Nu-ți cere nimic în schimb, decât… să mai treci pe-acolo, să te vadă mai des.

Astăzi e și ziua bătrânilor instituționalizați, uitați de copii sau rămași fără familie. Multe cămine de bătrâni stau goale, pentru că sumele necesare funcționării depășesc bugetul local, iar partea de bani care ar reveni bătrânilor le depășește de cele mai multe ori posibilitățile financiare. Mulți sunt refuzați fiindcă nu-și permit să plătească pentru viața de cămin. Nu are rost să mai vorbim despre sistemele de îngrijire la domiciuliu, care sunt aproape inexistente și foarte costisitoare, mai ales când se trăiește dintr-o pensie de stat. E imposibil să nu cunoști măcar un caz în Târgu Neamț. Măcar o dată-n an, fă-ți timp câteva clipe și bate la ușa lor. Pentru ei, e de-ajuns și cinci minute să le vorbești, să le zâmbești, să le alini singurătatea.

Bătrânii târg nemțeni care trăiesc la limita sărăciei găsesc alinare și o masă caldă zilnic la fundații precum Omenia. Cei din mediul rural, deși trecuți de 70 -80  de ani, bolnavi și de obicei fără niciun sprijin din partea copiilor, nu țin cont de vârsta înaintată și-și duc traiul din produsele cultivate în grădina proprie.

Bătrânii noștri, bătrânii nimănui

În fiecare zi, pe străzile din Târgu Neamț, vezi bătrâni necăjiți stând pe o bordură, cu o trăistuță învechită lângă ei. Nu cerșesc, nu înjură, nu te asaltează cum o fac cei de etnie rromă de obicei. Se uită cum trec oamenii pe lângă ei, grăbiți parcă de timp și de grijile cotidiene. Poate primesc un covrig cald sau un leu să-și cumpere o pâine. Zic Bogdaproste, Dumnezeu să-ți dea sănătate. Și îți spun din inimă, fără să te întrebe de ce nu le dai mai mult. Ieri, am făcut un experiment. Eram pe strada principală, în apropierea Parcului Ion Creangă. În apropierea fântânii arteziene, doi copii de etnie rromă se băteau cu niște colțuri de pâine. Pe bordura din fața farmaciei, o bătrână stătea amărâtă, cu privirea spre cer. Mă duc la ea și-i cer 1 leu. Mi-a spus: N-am atâta, draga mamii. Uite, ia ăștia 50 de bani, mi i-a dat o doamnă cu suflet bun. Pentru sănătatea copiilor mei. Este de neimaginat câtă bunătate poate fi într-un suflet chinuit și lăsat de izbeliște!

Cu puțin timp în urmă, eram într-un magazin din satul Boiștea, comuna Petricani. Am surprins o conversație între vânzătoare și un localnic trecut de 80 de ani. Bătrânul venise să-și cumpere o pâine. Avea monede de 5 bani,  90 de bani în total. Nici nu știam că mai există…  Cu rușine în privire, cu mâinile crăpate de muncă și cu o sacoșă din material în mâna cu care se sprijinea în baston, i-a spus: Primește te rog banii ăștia. Dacă nu-mi dai o pâine, până vine pensia nu am ce mânca.

În România, 41.7 % dintre persoanele de vârsta a treia trăiesc la limita sărăciei.

În Târgu Neamț, majoritatea persoanelor de vârsta a treia locuiesc singure, copiii și nepoții fiind plecați în străinătate. Poate primesc bani de la ei, dar asta cu siguranță nu compensează singurătatea de zi cu zi. Stau seara lângă telefon și așteptă să fie sunați. Ies la poartă și speră să treacă un cunoscut, ca să vorbească cu cineva măcar o dată în zi. Asta , după o viață muncită, după o educație aleasă dată copiilor, după sacrificii făcute peste limita posibilităților ca să le fie mai bine urmașilor.

Se cuvine să le dăm respect, să le fim alături. Nu doar azi, de Ziua Internațională a Vârstnicilor, ci în fiecare zi în care putem profita de prezența lor. Timpul trece și ne va fi dor de ei. De ce să regretăm mai târziu, dacă putem face ceva acum?!

Andreea Trăsnea