Restaurantele se întrec în oferte de Ziua Îndrăgostiților

0

Sâmbătă, 14 februarie, îndrăgostiții sărbătoresc Valentine’s Day – o sărbătoare occidentală a iubirii, care devine din ce în ce mai populară și pe meleagurile noastre. Urât și greu să te sustragi, mai ales dacă jumătatea ta s-a uitat la filme americane și ar vrea să vă petreceți seara într-un loc romantic, cu vorbe dulci și priviri galeșe, ori alături de alți prieteni îndrăgostiți, cu șampanie și muzică de calitate.

love uRestaurantele din Târgu Neamț și împrejurimi s-au pregătit din timp cu oferte care să vă scoată din impas, în lipsa imaginației. Din meniu nu lipsesc nici surprizele, nici șampania sau muzica bună, indiferent de locația aleasă. Iată câteva exemple:

O vorbă spune că dragostea trece prin stomac, așa că bucătarii șefi au o mare responsabilitate. Pentru 100 lei de persoană, Pensiunea Aristocratis își va servi clienții de Valentine s Day cu șampanie, ruladă de mușchiuleț de porc cu mozzarella, bacon și nuci, cartofi umpluți, sos brun, salată și roșii cherry. Și dacă nu vă lasă deja gura apă, la desert, cei care aleg să-și petreacă seara la Aristocratis vor gusta un sufle cald de ciocolată pe cremă de vanilie și fructe. Cuplurile se vor bucura de cântecele live ale renumitei formații Proconsul, perfecte pentru Ziua Îndrăgostiților.

„De vrei romantism în doi, Casa Arcașului e lângă voi! Rezervă o masă pentru tine și pentru perechea ta de Valentine’s Day și savurează un super meniu, un super desert și o super distrație!”, informează cei de la Casa Arcașului. Aici, prețul meniului este de 80 lei/ persoană. Cuplurile vor petrece pe muzica formației Extaz și a invitatului special – Maria Hojda (finalist Vocea României 2014).

Pensiunea Agapia te invită să-ți răsfeți jumătatea și pe cei dragi petrecând o seară cu amintiri de neuitat. Se anunță o atmosferă romantică, combinații gastronomice care pot satisfice și cele mai rafinate gusturi. În seara de Valentine’s, meniul costă 50 lei/ persoană și include o gustare caldă, șampanie și desert. Ca de obicei, atmosfera va fi întreținută de formația Monolit.

Cert este că, indiferent unde veți alege să fiți de Ziua Îndrăgostiților, mâncarea va avea un gust de neuitat, iar muzica va fi perfectă. Singura condiție e să aveți lângă dumneavoastră persoana potrivită.

Andreea Trăsnea

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate