România are mai puține rezerve de apă comparativ cu anul trecut. Seceta continuă să aibă efecte și în luna noiembrie

0

„Apele Române” a informat la începutul lunii noiembrie că în România, la această oră, coeficientul de umplere în cele 40 de lacuri de acumulare (cu folosință complexă) este de 71,5% comparativ cu 76% cât era în aceeași perioadă a anului trecut. Situația nu este critică, dar e la limită. În acest moment, nu există secțiuni de monitorizare ale secetei hidrologice unde se înregistrează debite sub cel minim necesar pentru satisfacerea cerințelor de apă sub aspect cantitativ.

În toată perioada verii, în ciuda unui deficit de precipitații, specialiștii Apelor Române și cei ai Hidroelectrica au reușit, prin gestionarea eficientă a volumelor disponibile în principalele 40 de lacuri, să optimizeze modul de utilizare a resursei de apă din punct de vedere cantitativ. Astfel, coeficientul de umplere s-a menținut în lunile de vară în jurul valorii de 70%, fiind asigurat necesarul de apă pentru alimentarea cu apă a populației, dar și pentru producerea de energie electrică.

Ca exemplu, debitul Dunării la intrarea în ţară (în secţiunea Baziaş) este mult SUB media multianuală a lunii noiembrie (4650 mc/s). Conform prognozei emise de Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA), debitul Dunării (în secțiunea Baziaș) va ajunge în data de 14 noiembrie în jurul valorii de 2500 mc/s.

Nu poate, însă, nimeni nega faptul că România este în continuare afectată de temperaturile foarte mari din vara care abia a trecut, ajungându-se în unele zone la peste 44 de grade celsius la umbră și suprafețe deșertificate de zeci de mii de hectare. Agricultura, unul dintre cei mai mari consumatori de apă, a suferit puternic și, din câte se pare, nici iarna nu va fi una prielnică pentru recoltele viitoare. Va fi o toamnă călduroasă și o iarnă cu puțină zăpadă.

Mai mult, fântânile au secat. Deși suntem în luna noiembrie, într-o comună din Buzău oamenii așteaptă apă de la pompieri. Fântânile sunt uscate. După ce au verificat peste 60 de fântâni și bazine publice, autoritățile locale au constatat că sunt fără apă sau cu un nivel al apei extrem de scăzut un număr de 45 de fântâni și trei bazine publice de colectare. Detalii aici.

Guvernele trebuie să investească strategic în construirea sistemelor de apă potabilă sigură nu numai prin creșterea finanțării, ci și prin consolidarea capacităților de planificare, coordonare și reglementare a furnizării de servicii, dacă lumea vrea să obțină acces universal la apă potabilă sigură și să atenueze efectele schimbărilor climatice, spun OMS, UNICEF și Banca Mondială într-un raport publicat în octombrie 2022.

Raportul State of the World’s Drinking Water arată că schimbările climatice cresc frecvența și intensitatea secetelor și inundațiilor, care exacerbează insecuritatea apei, perturbă aprovizionarea și devastează comunitățile. Între timp, urbanizarea rapidă crește presiunea asupra capacității orașelor de a livra apă milioanelor de oameni care trăiesc în comunități informale și ghetouri.

Pe măsură ce lumea continuă să se urbanizeze, se estimează că cererea de apă în orașe va crește cu
50% până la 80% în următoarele trei decenii. Locuitorii urbani, în special cei săraci, vor deveni mai vulnerabili la efectele climei.

Unul din patru orașe din întreaga lume se confruntă deja cu insecuritatea apei. Schimbările climatice se adaugă presiunilor demografice, ceea ce conduce la temerea că va exista curând un deficit de apă pe scară largă, producând perturbări sociale și economice majore. Consecințele sociale și economice ale șocurilor climatice asupra orașelor pot fi devastatoare în țările cu venituri mici și medii. Pentru a oferi acces universal la apă potabilă sigură până în 2030, guvernele și partenerii trebuie să sporească dramatic angajamentul politic față de apa potabilă și să dubleze investițiile. În plus, pe lângă efortul guvernamental al investițiilor, populația și operatorii economici sunt încurajați să consume responsabil resursele de apă.

Vezi mai multe știri pe Ziar Piatra-Neamt

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate