Parada militară, interzisă în orașele mici și mijlocii, de Ziua Națională a României!

4

De Ziua Națională a României, noul Guvern a privat cetățenii din orașele mici și mijlocii de cel mai apreciat moment care avea loc cu această ocazie: parada militară a celor cu care încă ne mândrim!

parada interzisa in orasele mici de ziua romanieiȘi la Târgu Neamț, deși autoritățile locale au depus toate eforturile pentru organizarea unui moment memorabil de Ziua Națională a României,  manifestarea desfășurată astăzi s-a simțit incompletă, ceremonialul militar fiind scos din programul anunțat inițial. Absența celui mai impresionant moment a dezamăgit copii, prin ochii cărora forțele militare păreau fascinante în fiecare an, dar și persoanele vârstnice, care nu au mai avut ocazia să privească cu melancolie defilarea trupelor și tehnicii militare.

Parade militare au avut loc însă în capitală și în reședințele de județ. Nu pot decât să ajung la concluzia că românii din orașele mici și mijlocii au fost discriminați, privați de această infimă, dar în același timp imensă bucurie, care ne făcea pe toți să ne simțim mândri că suntem parte din acest popor.

Geniala idee de a anula defilarea forțelor militare în orășelele de provincie aparține noului Guvern- un guvern de tehnocrați, care ar trebui, teoretic, să schimbe lucrurile în bine, nu să scape și de puținul bine și frumos de care se putea bucura orice român o dată-n an. Un ordin al noului ministru de interne a dispus ca efectivele de jandarmi, militare sau ISU să nu participe la activitățile dedicate Zilei Naționale, din orașele mici și mijlocii, decât pentru asigurarea ordinii și liniștii publice. Adică fix forțele militare nu au ce căuta alături de românii din orașele mici și mjlocii, de Ziua Națională a României! Bineînțeles, șefii Jandarmeriei și ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) au trebuit să se conformeze și să execute ordinul primit de la nivel înalt, fără să comenteze și fără să facă declarații în fața presei.

Parade militare s-au desfășurat astăzi în capitală și în orașele mari, reședințe de județ,  și au fost mediatizate la nivel national. Însă omul de rând, dintr-un orășel precum Târgu Neamț, poate și-ar fi dorit să simtă „direct” că e român, să vadă cu ochii lui parada de forțe și tehnică, nu să se holbeze la televizor și să admire ce se întâmplă în orașele mari din țară.

De ce am fost discriminați și privați de această bucurie de ziua noastră, mai ales că parada militară a fost anunțată și organizată în amănunt?! Zi de doliu national nu e. Nici conflictele din afara granițelor nu pot constitui un motiv plauzibil, că doar n-or avea nevoie tocmai azi de pompierii și jandarmii din orașele mici și mijlocii. O aberație făcută cadou cetățenilor fără prea multe explicații și tam tam. Mulțumim frumos, drag Guvern în care și-au pus speranțele tinerii ce au ieșit recent în stradă! Să vă stea în gât parada militară la care noi, ăștia din orașele mici, n-am avut ocazia să asistăm de Ziua României! Halal exemplu de cultură a mândriei naționale ne mai oferiți!

Andreea Trăsnea

 

 

 

 

 

4 Comentarii
  1. ioan spune

    Domnisoara redactor, vad ca sunteti foarte pornita pe noul guvern din cauza unui motiv ce cred ca are logica daca vrei sa reduci cheltuielile si sa faci economii pentru lucruri mult mai importante. INTREBARE: Cine ati fii vrut sa sa defileze la Targu Neamt? Avem forte NATO, batalion de tancuri la blebea? In afara de 1-2 masini de pompieri si 1-2 salvari cine? Eu inteleg ca sunteti tanara si doriti lucruri care se gasesc in orasele mari ca suceava sau iasi, insa trebuie sa fiti constienta ca zona in care traiti atata poate oferi.

    1. Andreea Trăsnea spune

      Într-adevăr, se cheltuiau mulți bani pe benzina folosită pentru deplasarea autospecialelor de la sediul Detașamentului (Humulești) până în centrul orașului… Asta era motivul plauzibil din spatele acelui ordin! Economiile nu se fac prin interzicerea unor parade militare în orașele mici și mijlocii.
      Dacă tot e Ziua României, nu ar trebui cu toții să simțim asta?! M-ați întrebat cine aș fi vrut să defileze la Târgu Neamț. Aceleași forțe militare ca și anul trecut. Nu sunt ei dotați cu tancuri, dar sunt ai noștri și suntem mândri de ei, fiindcă intervin de fiecare dată când sunt solicitați. Nu așteptam o defilare ca-n București. Așteptam să fie cum a fost dintotdeauna, pentru copii, pentru bătrâni, pentru omul de rând. Nu am nimic cu noul guvern, doar cu deciziile stupide și luate peste noapte fără explicații.

      1. Alex spune

        Ce spuneti aici este un atac stupid la un guvern de o saptamana. Si inainte sa scrieti ceva ar fi bine sa va si informati:
        Ilie Botos nu prea face parte din actualul guvern.. Este din guvernul sustinut de voi….

  2. brustureanu spune

    mai ioane biiip mai esti nu zic zau , or mai fi ca tine si altii , dar tu esti seful lor !!!
    Fără insulte, vă rugăm

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate