S-a deblocat situația podului de la Luțca. Daniel Harpa: „Noi ne implicăm, alții doar vorbesc. Mergem înainte!” (VIDEO)

0

Vineri, 22 septembrie, au început să vină primele utilaje în zona podului de la Luțca. Luni, 25 septembrie, încep lucrările de eliberare a albiei Siretului, iar la fața locului s-a deplasat în cursul zilei de astăzi președintele PSD Neamț, Daniel Harpa, alături de conducerea CJ Neamț, președintele Ion Asaftei și vicepreședintele Adrian Păduraru, deputatul Ciprian Șerban și primarii din comunele afectate în urma prăbușirii podului.

 „Încheiem o săptămână excelentă pentru Neamț. După demararea proiectului Apaserv și semnarea contractului de execuție pentru tronsonul Leghin – Târgu Neamț din Autostrada Unirii, astăzi am deblocat situația de la Luțca. Am încredere în premierul Marcel Ciolacu, în echipa din PSD Neamț, partenerii de coaliție și președintele Consiliului Județean Neamț. Am garanția că, pentru Neamț, administrația PSD este cea mai sigură soluție. Noi ne implicăm, alții doar vorbesc. Mergem înainte!”, a declarat Daniel Harpa, președintele PSD Neamț.

Concomitent cu lucrările pentru eliberarea albiei Siretului, se demarează la nivelul CJ Neamț procedura pentru studiul de fezabilitate „care va însemna construcția noului pod peste Siret”, a precizat președintele Ion Asaftei. Potrivit social-democratului Daniel Harpa, banii necesari sunt alocați din fondul de rezervă al Guvernului „prin eforturile susținute ale parlamentarilor noștri, conduși de Ciprian Șerban.”

Albia Siretului ar trebui eliberată într-un termen de 3 luni, însă există deja semnale că lucrările ar putea fi încheiate mult mai devreme, respectiv în maximum 2 luni. Ulterior, va putea începe construcția propriu-zisă a podului nou.

Prezent la fața locului, primarul comunei Sagna, Gheorghe Iacob, a amintit de faptul că a fost necesară respectarea legislației în vigoare și urmarea unor pași pentru a ajunge în acest punct: „Un nou început. (…) Un lucru îmbucurător pentru toți locuitorii de peste Siret. Suntem cinci comune din Neamț și una din Iași.”

Deși fondurile necesare au fost deja alocate de Guvern, lucrările de eliberare a albiei Siretului au fost amânate până în toamnă din cauza perioadei de prohibiție la pește, dar și din cauza faptului că avizele necesare pentru efectuarea lucrărilor au niște termene specifice, având în vedere că este vorba de o arie cu specii protejate.

Reamintim că podul de la Luțca s-a prăbușit pe 9 iunie 2022, în urma unui accident tehnic, după ce a fost supus unui proces de reabilitare cu finanțare prin PNDL.

Vezi mai multe știri pe Ziar Piatra-Neamt

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate