S-a găsit cel mai potrivit spațiu pentru amenajarea ATI în Piatra-Neamț

0

Factorii de decizie din județul Neamț caută cea mai bună soluție în ceea ce privește spațiul în care va funcționa Secția ATI a Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț, până va trece pandemia.

O nouă întâlnire pentru atingerea acestui obiectiv a avut loc în dimineața zilei de sâmbătă, 21 noiembrie.

Dimineață m-am întâlnit cu reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență, ai proiectantului clădirii Nefromed, ai Direcției de Sănătate Publică și managerul interimar al spitalului și am convenit că spațiul cel mai potrivit pentru amenajarea ATI este în clădirea unde funcționează Nefromed„, declară Ionel Arsene- președintele Consiliului Județean (CJ) Neamț.

La fața locului, cei mai sus menționați au stabilit ce modificări urgente trebuie făcute pentru a corespunde din punct de vedere al reglementărilor DSP și ISU.

În calitate de vicepreședinte al CJSU, solicit prefectului să convoace rapid o ședință a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, pentru că suntem într-o situație de urgență, ca să parcurgem în cel mai scurt timp posibil toate procedurile necesare continuării și finalizării lucrărilor astfel încât spațiul să poată găzdui Secția ATI.

De asemenea, vom trimite de urgență o solicitare către ADI Euronest, pentru a transfera de la Spitalul Modular COVID de la Lețcani injectomate, ventilatoare și monitoare pentru controlul funcțiilor vitale, întrucât cele care se găsesc la Spitalul Județean sunt blocate în spațiile ce sunt vizate de ancheta în desfășurare declanșată după incendiul de pe 14 noiembrie de la Secția ATI și nu pot fi disponibilizate deocamdată„, a precizat Ionel Arsene.

Menționăm că de vineri, 20 noiembrie, Secția de Terapie intensivă de la Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț funcționează temporar, în locul secției de Obstetrică, și are o capacitate de doar nouă paturi.

Acționăm contracronometru.

Trebuie găsite rapid cele mai bune soluții și nemțenii infectați cu SARS CoV-2 care au nevoie de terapie intensivă să primească îngrijirea de specialitate, a conchis președintele CJ Neamț.

Sursa: ZiarPiatraNeamt.RO

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate