SĂ-I URĂM SUCCES! Delia de la CSS Târgu-Neamț reprezintă România la Campionatul Balcanic de marș

0

Delia ATODIRESEI, o tânără de 17 ani din Târgu-Neamț se numără printre cei zece sportivi care vor reprezenta România la Campionatul Balcanic de marș pentru seniori. Competiția internațională are loc sâmbătă, 27 martie, în Antalya.

Delia, împreună cu întreaga delegație a României, se află în drum spre Turcia. Deși numără orele până când se dă startul campionatului balcanic, sportiva Clubului Sportiv Școlar (C.S.S.) Târgu-Neamț a acordat un mic interviu, în exclusivitate, pentru ZiarTarguNeamt.RO.

R: Mâine vei participa la Campionatul Balcanic cu echipa României. Ce reprezintă acest lucru pentru tine?

DELIA ATODIRESEI: Participarea la Campionatul Balcanic reprezintă cel mai important eveniment din viața mea, dar și un cadou din partea mea pentru Târgu Neamț. Zic Târgu Neamț pentru că acolo au decurs toate antrenamentele, toate emoțiile înainte de antrenamente, parcul de lângă Cetate mi-a suportat marșul și m-a împins să ajung aici.

R: De cât timp practici atletism și cu cine te antrenezi?

DELIA ATODIRESEI: Practic atletismul de 5 ani și antrenorul meu este Cătălin Suhani, care este cel mai bun profesor! El este ca un model pentru mine. Cu ajutorul lui, am învățat că fără muncă nu au cum să ajungă rezultatele.

R: Apropo de antrenamente, ai reușit să te pregătești în condiții pandemice?

DELIA ATODIRESEI: În condițiile pandemice… m-am antrenat mai mult acasă, în grădină.

R: Ce obiectiv ai la Campionatul Balcanic de sâmbătă?

DELIA ATODIRESEI: Obiectivul meu să termin cu bine cursa și să dau tot din mine, DIN TOATĂ INIMA PENTRU ROMÂNIA.

Mult succes, Delia! Mult succes, ROMÂNIA!

Andreea Trăsnea

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate