Sărbătoare mare, Înălţarea Sfintei Cruci

Data de 14 septembrie marchează una dintre cele mai vechi sărbători ortodoxe, Înălţarea Sfintei Cruci.

Cunoscută în popor drept Ziua Crucii, această zi amintește de două evenimente deosebite din istoria Sfintei Cruci:

– Aflarea Crucii pe care a fost răstignit Mântuitorul și înălțarea ei solemnă în fața poporului de către episcopul Macarie al Ierusalimului, în ziua de 14 septembrie din anul 335;

– Aducerea Sfintei Cruci de la persii păgâni, în anul 629, în vremea împăratului bizantin Heraclius, care a depus-o cu mare cinste în biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, potrivit creștinortodox.ro.

De Ziua Crucii se leagă multe tradiții și obiceiuri, fiind și data care vestește sfârșitulv verii și începutul toamnei. Dacă tună în aceasta zi, va fi o toamnă lungă. În schimb, dacă se adună un cârd de ciori gălăgioase, va  cădea bruma.

Astăzi se strâng ultimele plante de leac (boz, micşunele, mătrăgună, năvalnic, iarbă de năjit, etc). Sunt adunate într-un buchet cu flori și busuioc, pe care oamenii îl duc la biserică, pentru a fi pus în jurul crucii și a fi sfințite. Credincioșii le păstrează apoi în casă și le folosesc pentru vindecarea anumitor boli.

Busuiocul se pune şi în vasele cu apă pentru păsări, pentru a le ocroti în perioada epidemiilor.

Se considera că acum florile se plâng una alteia pentru că se usucă și mor, iar cele care înfloreau după aceasta zi (brândușa de toamnă) erau socotite flori ale morților.

De Înălţarea Sfintei Cruci, se ţine post aspru, fiindcă ziua amintește despre patimile Mântuitorului. Nu se mănâncă fructe nuci, prune sau pepeni, adică acele fructe sau legume care au ceva cu înfăţişare de cruce.

Pentru sufletele morților, se dau de pomană ulcele noi, pline cu apă curată sau lapte şi miere, împodobite cu fir roşu, acoperite cu un colăcel şi o lumânare. Unii cred că monedele sfinţite aduc belșug și spor la muncă, dacă sunt ținute în portofel alături de o cruciuliță.

După Ziua Crucii, gospodarii pot începe culesul strugurilor și „bătutul” nucilor.

În unele zone, se crede că, în această zi şerpii, înainte de a se târî spre adăposturile hibernale, se aduna în alunişuri unde se încolăcesc unii cu alţii pentru a plămădi „piatra nestemată“, care vindecă orice boală. De acum este interzisă omorârea şarpelui care iese întâmplător în cale.