Scandal la cuţite între două familii din comuna Pipirig

4

 De mai bine de 5 ani de zile, o bucata de prundis ingradita reprezinta marul discordiei pentru doi vecini.  Familia Balmus este in razboi cu familia David, din cauza ca cea din urma si-a construit un cotet pentru porci pe marginea raului Ozana si apoi l-a ingradit. Dumitru Balmus, spune ca prin zona aceea era o carare cu libera trecere pentru toata lumea.

 ”De zeci de ani de zile noi treceam pe aici, si toti oamenii. Dar ei au pus gard ca sa nu mai treaca nimeni. Cand am vazut asa, am sapat si am pus stalpi sa fac si eu gard, ca sa nu mai treaca nici ei. Cum pe mine nu ma lasa, nu-i mai las nici eu sa treaca prin fata portii mele. Aseara am bagat stalpii in ciment si dimineata nu i-am mai gasit. Asa nu e corect. In plus si-au facut cotet de porci chiar pe marginea raului si toata mizeria lor se scurge in apa. Din cauza lor s-a infectat si apa din fantana”, a povestit Dumitru Balmus.

Insa cei din familia David sustin ca au acte pe teren si de aceea si-au permis sa ingradeasca. ”Da, am acte. Dar nu le arat, ca asa a zis baiatul, sa le tin. Dar cine nu-i lasa sa treaca? Intrebati familia aceea. Ca i-am zis << tanti Ioana, toata ziua treci pe aici>>. Femeia aceea e invidioasa pe noi si are ciuda. Noi am facut cotetul aici pentru ca este prund. Spalam toata ziua, dam mancare, ca sa nu afecteze pe nimeni. Dar in toamna asta, mutam cotetul sub geam la ei, in gradina noastra. Uite, stalpul asta de lumina, l-a cumparat baiatu’ si a dat 25 de milioane de lei pe el. O legat calul de el. Ce manca acolo calul? Noi am intretinut cararusa asta. A fost rupta de apa, n-aveai cu piciorul pe unde trece”, a raspuns Maria David.

Insa, vecinul sau Dumitru Balmus, o contrazice si spune ”am fost la cei care se ocupa de cadastru si domnul mi-a spus ca nu are niciun act. Acum ma duc la Primarie sa fac o plangere.” Zis si facut, pentru ca omul revoltat, a mers la Primaria Pipirig si Politia Locala si s-a intors la fata locului cu un reprezentant al Primariei, de la urbanistica si un agent de politie.

 • Culmea e ca oamenii se cearta de fapt pe bunul statului, pentru ca bucatica de teren nu le apartine niciunuia dintre ei.

Ajuns la hotarul dintre cele doua gospodarii, agentul al Politiei Locale trimis pe teren, a tresarit ca proaspat trezit din somn la auzul unei intrebari ce i-a fost adresata. Intrebat daca disparitia stalpilor poate fi considerata furt, acesta a murmurat un simplu ”nu stiu”, dupa celebra replica „nu stiu, nu stiu d’astea”. Apoi a continuat cu mai multa incredere: ”Nu a fost depusa nicio plangere la noi deocamdata. Nu stiu ce sa va spun. Noi avem purtator de cuvant la IPJ Neamt.” Noroc!

”Este ingradit ilegal. Nu au acte. Uitati pe harta mai veche a comunei Pipirig, ca nu apare nimic construit”, a precizat reprezentantul Primariei Pipirig, domnul inginer de la urbanistica.

”Terenul nu-i apartine si o sa-i faca o somatie scrisa domnul Ghita, pentru ca nu au acte. O sa-i faca o somatie si o sa dea gardul inapoi. Atat din ce stiu eu pana la ora asta”, a declarat viceprimarul comunei Pipirig, Dan Bargaoanu. Intrebat totusi de ce nu s-au luat masuri pana acum, pentru incheierea conflictului care dureaza de peste 5 ani, acesta a mai declarat: ”La Primarie nu am primit nicio plangere. Probabil ca au venit si-au discutat, dar scris nu a fost nimic. O sa luam masurile care se impun in situatia asta. Constructia va fi demolata, pentru ca nu au autorizatie de constructie si e pe terenul Consiliului Local.”

Cele doua familii vecine au continuat cu insultele si acuzatiile. Sotii David, s-au plans ca li s-a furat din teren cand vecinii lor si-au construit gardul ce-i desparte. ”A intrat cu gardul in gradina si cate constructii au avut tot s-au folosit de gradina baiatului meu si de munca lui. El e plecat de cativa ani la munca in strainatate si nu a fost aici, dar vine cam peste o luna si a zis ca-i muta cu taful”, a strigat Maria David. In apararea sa, Dumitru Balmus, i-a replicat: ”I-am dat pamant. Doar rachita a fost la mine, cat i-am lasat din pamant? – 2 metri. Acela este al meu. Si i-am dat si in gradina, ca sa compenseze. Eu m-am inteles cu ficiorul sau, dar el nu are treaba aici. Daca ei iau gardul acum de acolo, eu nu am nicio treaba cu nimeni. Sa ia gardul si sa lase lumea sa treaca, cum a fost inainte.”

Dupa alte cateva schimburi de replici acide adresate unii altora, spiritele s-au mai linistit. Insa, fiecare este convins in sinea lui ca dreptatea ii apartine. Singurul mod de a pune capat acestui conflict, care dureaza de mai multi ani, sta in mainile autoritatilor locale, care pana acum parca nu au auzit si nu au vazut nimic.

Viorela Gherasim

4 Comentarii
  1. Dumitru Aron spune

    Pai daca asta e stire de dat la ziar , pregatiti-va pentru cateva zeci de numere numai cu stiri de genul asta si numai din Pipirig . Daca veniti prin sate sa vedeti cate grajduri si cotete , chiar si WC-uri , sunt pe malul apei , ceea ce ati reletat in acest articol vi se va parea un mizilic .

    1. Doru Plugaru spune

      esti un prost

    2. Doru Plugaru spune

      Dumitrule, sunt in localitatea ta. vreau sa te vad sa-mi spui cele spuse de tine. :))

  2. nicu spune

    da asta e la pipirig .Balmuj a fost ruda cu fostul primar iar actualul primar e ruda cu cel care da mai multi bani

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate