Sediu UNPR și cabinet parlamentar la Târgu Neamț

1

Sâmbătă, 25 aprilie, a avut loc inaugurarea sediului UNPR la Târgu Neamț. Locuitorii din Colegiul 7 pot apela în caz de nevoie la senatorul Liviu Bumbu, care și-a deschis birou parlamentar în orașul de la poalele Cetății Neamț.

Un sobor de preoți a oficiat slujba de sfințire a noului sediu UNPR, situat pe strada Serafim Lungu. La final, părintele Mosor de la Catedrala Adormirea Maicii Domnului a spus politicienilor prezenți în clădire:

ÎIMG_2930n Sfânta Scriptură întâlnim la un momentdat cuvintele: >Voi să căutați mai întâi împărăția Lui Dumnezeu și dreptatea Lui, și toate celelalte vi se vor adăuga vouă<. Dumneavostră, parlamentarii, știți care este părerea poporului nostru despre parlament și cum s-a configurat o anumită opinie despre conducerea țării noastre. Poate măcar unii dintre dumneavostră vă gândiți să mai mișcați ceva. Ar trebui să începeți de la textul pe care l-ați auzit. Să vă intereseze mai întâi ce ar vrea  bunul Dumnezeu de la dumneavostră. Apoi ce ar vrea poporul acesta de la dumneavostră. Și să gândiți așa: Dacă tot m-a rânduit Dumnezeu să ajung un demnitar, o persoană importantă, eu trebuie să influențez pe ceilalți să facem ceva pentru poporul acesta și când mi s-a isprăvit mandatul, să nu am nimic să-mi reproșez.(…)”.

La eveniment au fost prezenți senatorul Liviu Bumbu, Constantin Iacoban-președinte UNPR Neamț, Costel Șoldan- singurul consilier local unpr-ist la Târgu Neamț și alți membri și simpatizanți ai formațiunii politice. O prezență cu semne de întrebare a fost cea a lui Toader Mocanu- fost senator PDL, fost prefect de Neamț, fost președinte PNL Târgu Neamț. Bumbu a explicat apariția lui Mocanu ca fiind datorată „unei strânse prietenii între noi”. Nu a confirmat, dar nici nu a negat posibilitatea ca Toader Mocanu să devină membru, poate chiar și președinte UNPR Târgu Neamț.

bumbuReferitor la vorbele părintelur Mosor, senatorul Liviu Bumbu ne-a precizat: „Nu îmi este rușine de activitatea mea, nu am nicio lipsă la nicio activitate din Parlament. Sunt senatorul cu cele mai multe inițiative legislative, iar foarte multe au trecut” și a promis că va transmite mesajul preotului târgnemțean în Parlamentul României.

„Tot timpul am venit cu gânduri bune și sunt legat de Târgu Neamț prin ascendența familială, dar nu numai asta. Până acum veneam și ne întâlneam în >ilegalitate<, adică fără sediu. Acum, cu ajutorul bunului Dumnezeu și al administrației locale, avem și sediu la Târgu Neamț. Bineînțeles că nu arăta ca acum, dar, cu eforturi semnificative pentru noi, am reușit să-l aducem într-o stare decentă, frumoasă”, a spus senatorul Liviu Bumbu.

O dată cu deschiderea noului sediu, obiectivul principal al UNPR este cooptarea a cât mai mulți membri:

IMG_2932„Este o inițiativă a domnului senator Bumbu. Era o zonă unde nu prea aveam activitate, trebuie să recunoaștem. Noi avem un singur consilier local, e puțin pentru orașul Târgu Neamț. E bine să fie mai multe păreri, inclusiv politice, în zonă. E important ca și UNPR-ul să-și facă loc ca formațiune politică și activitate în această zonă. Dorim să creștem numărul de membri, să ne facem cunoscuți aici. Vrem să promovăm și să aducem lângă noi atât oameni cu experiență, cât și oameni tineri. Vrem ca cei din zonă să ne îmbrățișeze ideile și sperăm că vom face o altfel de politică pentru oamenii de aici”, a declarat Constantin Iacoban- președinte UNPR Târgu Neamț.

Sediul UNPR va fi deschis de luni până vineri între orele 8.00- 16.00: „Se va putea adresa oricine are o problemă care ține sau crede că ține de competența noastră. Problema va fi înregistrată iar eu, cel puțin o dată pe săptămână, voi fi prezent la Târgu Neamț. Voi prelua probemele, le voi transmite și intermedia acolo unde credem că își pot găsi rezolvare”, adaugă senatorul Liviu Bumbu.

Organizația locală UNPR se află acum în perioada de reorganizare: „Urmează să repunem pe picioare organizația, iar familia UNPR-ului să se lărgească oficial. La Târgu Neamț va fi o organizație de zonă, pe Colegiul 7. Adunarea Geneală va hotărî dacă e nevoie de un alt președinte, deocamdată eu sunt președinte interimar”, ne-a spus Costel Șoldan.

Andreea Trăsnea

1 Comentariu
  1. 11 spune

    INca un partid in care se vor aduna TOTI CEI CARE NU MAI INCAP PE ISTELE DE CANDIDATI DE LA ALTE PARTIDE.UN PARTID FACUT DIN PSD-ISTI EJECTATI,PNL-ISTI BUIMACI SI PP-DD-ISTI LIMITATI MINTAL! Poate iau si ei un mandat de consilier local si al doilea la redistribuiri!DL BUMBU VISEAZA ..VISEAZA CA IA POST IN PARLAMENT FIIND PRIMUL PE LISTA!! CINE NU DA BANU NU INTRA PE NICI O LISTA LA NICI UN PARTID.ASTA E REGULA!!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate