Senatorul Emilia Arcan, mesaj cu ocazia Zilei Veteranilor de război

0

Ziua Veteranilor de război, pe care o marcăm pe 29 aprilie, a devenit deja o tradiție militară, un prilej pentru a-i omagia pe cei care au apărat cu propria viață valorile noastre naționale.

Cinstim astăzi dragostea de ţară, jertfa şi sacrificiul celor care au cunoscut cele mai devastatoare și violente încleștări militare din istoria omenirii.

Trăim o perioadă extrem de grea și dificilă, în care, inspiraţi de experienţa dumneavoastră, trebuie să demonstrăm curaj, responsabilitate şi solidaritate pentru a depăşi împreună, cu bine, criza provocată de necruțătoarea pandemie de coronavirus.

Stimați veterani de război, vă adresez îndemnul de a vă proteja familiile și pe dumneavoastră, respectând normele de distanţare socială, pentru a vă feri de efectele severe pe care le poate provoca infectarea cu virusul covid 19.

Armata României a plătit de fiecare dată un preț greu în numele generațiilor viitoare.

Vom păstra mereu vie amintirea sacrificiului cu sângele vărsat al eroilor noștri!

Reverență tuturor eroilor neamului românesc !

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate