Serviciu operațional: Pașapoarte eliberate la Târgu Neamț

0

Veste bună pentru locuitorii de sub Cetate și cei comunele învecinate: nu mai sunt nevoiți să bată drumul până la Piatra Neamț pentru a-și  elibera pașaportul simplu electronic.

De luni, 16 septembrie, punctul de lucru al Servicului Pașapoarte devine operațional la Târgu Neamț.

Evenimentul era așteptat de târgu-nemțeni încă din martie a.c., când a fost încheiat un protocol de colaborare în vederea susținerii acestui punct de lucru, de către prefectul Daniela Soroceanu, primarul Daniel Harpa și cms. șef Constantin Roman- șeful Serviciului de Pașapoarte Neamț.

Avem onoarea să vă facem cunoscut că în conformitate cu dispozițiile Ordinului nr. 147/19.03.2019 emis de Prefectul județului Neamț, Punctul de lucru înființat în orașul Târgu Neamț pentru preluarea cererilor și eliberarea pașapoartelor simple a devenit operational”, se arată într-un document semnat de cms.șef de poliție Constantin Roman.

Punctul de lucru va fi deschis în ziua de LUNI, la două săptămâni, alternativ cu Punctul de lucru Roman, după următorul orar:

  • Înregistrare cereri: 10.00- 14.30
  • Eliberare pașapoarte: 14.30- 15.00.

Un aspect important: Accesul la ghișeu pentru înregistrarea cererilor se face DOAR în baza programării online AICI (click).

Activitățile se vor desfășura în sediul Serviciului Public Comunitar de Evidență a Persoanelor Târgu Neamț situate pe bvd. Ștefan cel Mare, nr.62  (primăria veche).

Stefana B.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate