Și-a depus jurământul Isabela Sabin, noul secretar al orașului Târgu Neamț

0

Miercuri, 26 septembrie, noul secretar al orașului Târgu Neamț, Isabela Sabin și-a depus jurământul în fața Consiliului Local al orașului și a primarului Daniel Harpa:

 “Jur să respect Constituția, drepturile și libertățile fundamentale ale omului, să aplic în mod corect şi fără părtinire legile ţării, să îndeplinesc conștiincios îndatoririle ce-mi revin în funcţia publică în care am fost numită, să păstrez secretul profesional și să respect normele de conduită morală și civică. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!”

Isabela Sabin a devenit secretar al orașului de sub Cetate în urma câștigării concursului pentru această funcție.

Este din Târgu Neamț și are 39 de ani. A absolvit Facultatea de Drept şi are un master în Managementul Resurselor Umane. Vine la primărie cu o vastă experiență, căpătată la Oficiul Registrul Comerţului de pe lângă Tribunalul Neamţ și la audit intern la Asociaţia comunelor şi oraşelor din România, filiala Neamţ.

“Cred că experiența de 16 ani atât în instituții publice cât și în mediul privat m-a convins să particip la acest concurs (…) Din privința controlorului, era foarte ușor. Acum, văd și simt că e mult, e greu, dar trebuie să facem față și sunt convinsă că vom reuși, împreună, să facem treaba să meargă, să funcționeze și instituția, și orașul în același timp. Eu propun să lucrăm în beneficiul cetățeanului, nu în detrimentul lui, și să îndeplinim obiectivele pe care ni le propunem”, a spus noul secretar al orașului Târgu Neamț, Isabela Sabin.

Vine cu un suflu nou în Primăria Târgu Neamț, iar conducerea și legislativul târgunemțean și-au pus toate speranțele în profesionalismul ei.

“Pentru a elimina orice discuție, vă garantez că nu a venit pe linie politică (…)

Vom profita de experiența doamnei, care este expert și în ceea ce înseamnă contabilitate, este și consilier juridic. Sperăm să găsim soluții cât mai optime pentru 2019, în special pe ceea ce înseamnă personal în cadrul Primăriei și nu numai. Doamna secretar, aveți tot sprijinul meu și îmi doresc din suflet să nu vă implicati în politică. Să vă faceți datoria așa cum scrie în fișa postului”, a transmis primarul Daniel Harpa.

La finalul ședinței, mai mulți consilieri locali, indiferent de partid, au felicitat-o și și-au exprimat dorința comună: secretarul orașului să rămână impartial, să nu se implice în politică și să vegheze la respectarea legii de către toți, “de la portar și până la primar”, după cum a spus Vasile Dron de la PSD.

“Am toată convingerea că veți evita bisericuțele care au tendința de a se forma peste tot. Vă doresc succes și sper într-o colaborare de bun augur”, a spus și Maria Vrînceanu de la PNL.

Alte detalii, în materialul video cu ședința Consiliului Local, care va fi publicat în cel mai scurt timp posibil.

Andreea Trăsnea

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate