Șofer fără vină mort/ Accidentul din Humuleștii Noi, iată cum s-a produs:

1

„Astăzi, în jurul orei 08.00, polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Tîrgu-Neamț au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe DN 15 C, în localitatea Humuleștii Noi ( orașul Târgu Neamț- n.r.).

Din cercetările efectuate a reieșit că un bărbat de 56 de ani, din Tîrgu-Neamț nu s-ar fi asigurat la efectuarea unui viraj la stânga pe un drum lăturalnic, pentru a efectua manevra de întoarcere, moment în care a fost acroșat de un alt autoturism condus de un tânăr de 24 de ani, din Urecheni, care era angajat regulamentar în depășirea acestuia.

În urma coliziunii, tânărul a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a părăsit partea carosabilă și s-a izbit într-un copac.

În urma impactului a rezultat, din nefericire, decesul tânărului și vătămarea corporală a bărbatului, care a fost preluat și transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

De asemenea, bărbatul din Tîrgu-Neamț a fost supus testării cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, a declarat pentru ZiarTarguNeamt.RO purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț, Georgiana Moșu.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

Dumnezeu să îl odihnească în pace, L.I.! Sincere condoleanțe familiei!

foto ISU Neamț:


click AICI pentru știrea inițială

Vezi cine era tânărul decedat aici.

1 Comentariu
  1. Oglinzanu Carmen spune

    Tanarul circula cu viteza regulamentara? Ce viteza avea? Ma gandesc ca,daca avea 50 km/h(sau cat este limita de viteza in acel loc),autoturismul nu se avaria asa de tare.Cred ca o vina avea si tanarul mort.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate