Spitalul din Târgu Neamţ, apel către cei care vor să ajute la salvarea unei vieţi:

0

În spitalele din România există întotdeauna pacienți care au nevoie urgentă de sânge, iar orice cetățean sănătos ar putea contribui la salvarea unei vieți.

Spitalul din Târgu Neamţ (foto arhivă)

Spitalul Orăşenesc „Sf. Dimitrie” Târgu Neamţ face din nou apel către toţi cei care vor să ajute la salvarea unei vieți, să doneze o picătură de sânge.

„Cei care doresc să facă acest gest umanitar sunt rugaţi să se prezinte la Punctul de Transfuzie al Spitalului, pentru a fi luaţi în evidenţă. Acțiunea de donare va avea loc joi, 4 aprilie 2019.

Donatorii beneficiază de tichete de masă de 70 RON şi o zi liberă (în ziua donării) pentru salariaţi”, precizează reprezentantii unităţii spitaliceşti.

Printre condițiile impuse pentru a deveni donator de sânge se numără: vârsta între 18- 50 ani,  greutatea peste 50 kg, puls regulat 60-100 bătăi/minut, tensiune arterială sistolică între 100-140 mmHg.

Cei care vor să doneze sânge trebuie să nu consume grăsimi sau alcool cel puţin 48 de ore înaintea donării.

Nu pot dona sânge femeile însărcinate, în perioada de lăuzie sau în perioada menstruală și nici persoanele cu anumite afecțiuni (cardiovasculare, ale sistemului nervos central/respirator, ale tractului gastrointestinal, hematologice, renale, metabolice şi endocrine, imunologice, boli infecţioase ș.a.)

Cei care vor să doneze sânge trebuie să se prezinte cu un act de identitate.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate