Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de confidentialitate si protectia datelor. Click aici pentru detalii.
Search
joi 22 august 2019
  • :
  • :

Sute de amenzi și zeci de permise reținute în weekend, pe drumuri nemțene

Polițiștii rutieri au aplicat peste 260 de sancțiuni contravenționale și au reținut 25 de permise de conducere în cadrul unei acțiuni organizate pentru combaterea nerespectării regimului legal de viteză.

În perioada 2-4 august a.c., poliţiştii Serviciului Rutier Neamţ au acţionat pentru combaterea nerespectării regimului legal de viteză, prin folosirea aparatelor radar inscripționate și neinscripționate. Totodată, pe parcursul acţiunii a fost utilizat aparatul etilotest pentru depistarea şi sancţionarea conducătorilor auto aflaţi sub influenţa băuturilor alcoolice.

În cele două zile de controale, polițiștii rutieri au aplicat peste 260 de sancțiuni contravenționale conform O.U.G. 195/2002 R. 

Astfel, în cadrul acţiunii au fost reţinute 25 de permise de conducere, pentru depășirea vitezei legale.

Pe parcursul activităţii, au fost constatate două infracţiuni la regimul rutier, pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, potrivit unui comunicat de presă emis de IPJ Neamț.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *