Tânăr din Grumăzești, beat la volan, a cauzat un accident rutier cu victime și a fugit de la fața locului

0

Poliţiştii cercetează un tânăr din comuna Grumăzești sub aspectul comiterii a trei infracţiuni rutiere. 

Aseară, în jurul orelor 20.00, poliţiştii din cadrul Secției de Poliţie Bicaz au intervenit la un accident rutier, soldat cu vătămarea corporală a două persoane, produs în localitatea Poiana Teiului.

Din primele cercetări a rezultat faptul că un tânăr de 21 de ani, din Grumăzești, a condus un autoturism pe DN15, din direcția Borsec – Poiana Teiului.

Acesta ar fi pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 29 de ani, din Farcaşa, rezultând vătămarea corporală a celor doi participanţi la trafic. Bărbatului de 29 de ani i-au fost acordate îngrijiri medicale fiind transportat la spital.

După producerea accidentului rutier, conducătorul auto de 21 de ani ar fi părăsit locul accidentului, fiind identificat imediat de către poliţişti, care l-au condus la spital pentru îngrijiri medicale.

Ambii conducători auto au fost testați alcooltest, rezultatul indicând o valoare de  peste 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul tânărului de 21 de ani, iar în cazul bărbatului de 29 de ani, rezultatul a fost negativ.

Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice şi părăsirea locului accidentului, potrivit IPJ Neamț

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate