Tânăr din Neamț, urmărit de polițiști prin Cisnădie. Conducea o mașină neînmatriculată și cu număr fals

0

Un tânăr din județul Neamț s-a gândit că n-ar strica să se plimbe cu o mașină neînmatriculată și cu număr fals, prin orașul Cisnădie din județul Sibiu. Când polițiștii au vrut să-l oprească, a încercat să se sustragă controlului.

S-a întâmplat marți, 16 noiembrie a.c., în jurul orei 18,00. „Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Cisnădie au efectuat semnalul regulamentar de oprire adresat șoferului unui autoturism condus pe strada Livezii. Bărbatul și-a continuat însă deplasarea pe străzile Băilor, 1 Decembrie, echipajul de poliție aflat în urmărirea sa reușind să-l oprească pe strada Nucului.

La volan a fost identificat un bărbat în vârstă de 24 de ani, din județul Neamț, iar în urma verificărilor efectuate s-a constatat că autoturismul condus este neînmatriculat, iar numărul de înmatriculare aplicat pe auto este unul fals„, potrivit IPJ Sibiu.

În cauză, la nivelul Poliției Orașului Cisnădie, s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat, respectiv conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul având număr fals de înmatriculare.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate