Tânăr din Pipirig, păgubit prin metoda „Șmen”. Suspectul a fost prins și dus la sediul Poliției din Târgu Neamț

0

La data de 21 decembrie 2023, un tânăr în vârstă de 25 de ani, din localitatea Pipirig a formulat o plângere, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Neamț, prin care a sesizat faptul că, la aceeași dată a fost înșelat de către o persoană necunoscută, prin metoda denumita „Șmen”,  cu suma de 1.200 lei, urmare a unui schimb de bancnote.  

În cauză a fost înregistrat dosar penal, iar cu ocazia cercetărilor şi activităților investigativ-operative s-a stabilit că, persoana bănuită de comiterea faptei, ar fi un bărbat în vârstă de 49 de ani, din municipiul Roman, persoană care se sustrăgea de la urmărirea penală.

La data de 03 martie, polițiștii din cadrul Formațiunii de Investigații Criminale Târgu-Neamț au pus în executare un mandat de aducere, ocazie cu care persoana în cauză a fost identificată în imobilul său, din municipiul Roman.

Bărbatul de 49 de ani a fost condus la sediul Poliției orașului Târgu-Neamț pentru cercetări şi ulterior, prin ordonanța polițiștilor, a fost dispusă reținerea acestuia pentru o perioadă de 24 ore, urmând ca astăzi, acesta să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Neamț, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cardul Biroului Investigații Criminale Roman și al luptătorilor din cadrul Serviciului Acțiuni Speciale Neamț.

a transmis IPJ Neamț
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate