Târgu Neamț: A fost licențiat serviciul social pentru Centrul “Sf. Teodora”
Direcția de Asistență Socială (DAS) a orașului Târgu-Neamț a finalizat licențierea serviciului social pentru Centrul de Primire în Regim de Urgență a Persoanelor fără Adăpost “Sfânta Teodora”.
Astfel, Ministerul Muncii și Justiției Sociale a oferit Licența de funcționare pentru cinci ani.
„În urma evaluării s-a constatat că pentru acest serviciu social s-au îndeplinit standardele de calitate prevăzute de legea în vigoare.
Meritele pentru licențierea acestui serviciu au revenit întregii echipe D.A.S. Târgu Neamț care a beneficiat și de sprijinul d-lui primar Harpa, cu toții înțelegând importanța funcționării acestui centru”, transmit reprezentanții DAS.
Centrul de Primire în Regim de Urgență a Persoanelor fără Adăpost „Sfânta Teodora” are o capacitate de 40 de locuri. Se adresează persoanelor din oraș și din comunele învecinate aflate în situații de urgență vitală și socială care se află pe stradă, care și-au pierdut locuința și nu au resurse financiare sau nu au o casă funcțională (fără curent,apă, acoperișul spart etc) și persoanelor care sunt fără adăpost de peste trei luni și care nu au tulburări grave de comportament.
Acest serviciu social a fost înfiinţat prin Hotărârea Consiliului Local al orașului Târgu Neamt 132/2006 şi funcţionează în subordinea DAS.
Andreea T.