Târgu-Neamț/ Bani pentru plata salariilor asistenților persoanelor cu handicap

0

În ultimele luni, banii asistenților persoanelor cu handicap grav din Târgu-Neamț (și nu numai) s-au lăsat așteptați. Sunt oameni care depind de acești bani, care probabil s-au împrumutat pentru a supraviețui, dar trebuie să-i returneze. Pentru ei avem o veste bună.

Vineri, 10 decembrie, Consiliul Local al orașului Târgu-Neamț a adoptat o hotărâre de rectificare a bugetului local și una pentru rectificarea Bugetului de venituri şi cheltuieli al Direcţiei de Asistenţă Socială (DAS) a oraşului Târgu Neamţ pentru anul 2021.

Asta, după ce prin Decizia Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Neamț, orașului Târgu-Neamț i-au fost repartizate sume defalcate din TVA pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate pe anul 2021 (849.000 lei).

Pentru finantarea drepturilor asistentilor personali ai persoanelor cu handicap grav sau indemnizatiilor lunare, au fost alocați 303.000 lei, bani pe care DAS Târgu-Neamț îi va distribui către beneficiari.

Suma acoperă plățile pentru luna octombrie.

Prezent în sala de ședință la momentul adoptării hotărârii de Consiliu Local, Vlad Angheluță- directorul executiv al DAS Târgu-Neamț a ținut să precizeze că nu se poate compara orașul cu o comună, unde numărul persoanelor cu dizabilități și cel al asistenților personali ai persoanelor cu dizabilități este mult mai mic, așadar și sumele necesare pentru acoperirea plătilor sunt mult mai mici.

Sumele pentru indemnizațiile pentru persoanele cu handicap și pentru asistenții personali provin din fonduri pe care trebuie să le acorde Guvernul. DAS asigură doar distribuirea acestor sume către beneficiari.

Săptămâna viitoare vom initia un alt proiect de hotărâre pentru a se aloca toate sumele necesare persoanelor cu dizabilități si asistenților personali.

Acestor oameni le este foarte greu și sper că vestea îi va bucura câtuși de puțin, mai ales că se apropie sărbătorile„, a transmis primarul orașului Târgu-Neamț, Daniel Harpa.

În evidența DAS Târgu-Neamț, în prezent sunt 117 persoane cu handicap grav indemnizate și 65 de asistenți personali ai persoanelor cu handicap grav.

Acum… se așteaptă de la Guvern sumele care li se cuvin pentru lunile noiembrie și decembrie.


Din sumele defalcate din TVA pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate pe anul 2021, ceilalți 39.000 lei sunt pentru finantarea ajutorului pentru încălzirea locuintei cu lemne, cărbuni si combustibili
petrolieri, 2000 lei- pentru plata stimulentelor educationale acordate copiilor din familii defavorizate în scopul
stimularii participarii in invatamantul prescolar, 9000 lei- pentru finanțarea drepturilor copiilor cu cerinte educaționale speciale integrați în invatamantul de masă, iar pentru finantarea burselor : 234.000 lei + 351.000 lei = 585.000 lei

Andreea Trăsnea

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate