Târgu-Neamț/ Dumnezeu să te odihnească în pace, Marcel Agapianu!

1

Azi-noapte, după o grea suferință… s-a stins din viață Mihai (Marcel) Agapianu de la CIVITAS SRL Târgu-Neamț, societate aflată în subordinea Primăriei orașului.

….O veste tristă pentru toți cei care l-au cunoscut.

Un suflet minunat a plecat la cer dar va rămâne în inimile noastre pentru totdeauna. Drum lin spre îngeri bunul nostru coleg, AGAPIANU MIHAI (MARCEL)”, transmit reprezentanții CIVITAS SRL Târgu-Neamț.

Marcel Agapianu avea 56 de ani…

S-a născut pe 17 aprilie 1965. Mulți ani a lucrat în cadrul CFR, apoi a ajutat la înființarea serviciului Parcări din cadrul CIVITAS SRL Târgu-Neamț, fiind șeful acestui serviciu din 2013, iar din 2014 a ocupat funcția de șef Serviciul Administrativ din cadrul Civitas, până în prezent. Marcel Agapianu era un profesionist la locul de muncă, un om bun care se remarca prin mult bun simț.

A lăsat în urmă o soție îndurerată și un băiat care a avut un tată care să-l învețe… să fie om.

Dumnezeu să îl odihnească în pace pe dl Marcel Agapianu, un om bun care a lucrat cu profesionalism în cadrul Civitas Târgu Neamț! Sincere condoleanțe familiei îndoliate!„, a transmis Daniel Harpa, primarul orașului Târgu-Neamț.

Redacția ZiarTarguNeamt.RO transmite condoleanțe familiei domnului Marcel Agapianu. Dumnezeu să îl aibă în paza sa veșnică, de-a dreapta Sa pentru totdeauna….

1 Comentariu
  1. Todiroae spune

    Nu se poate. Vaiiiiii. Este. Era tanar. Este. Era consatean. In Timisoara, la sute de kilometri de Timisesti, intr-o unitate militara, in timpul stagiului militar al dumnealui, i-am facut o surpriza, l-am vizitat. In Targu-Neamt, in piata, in orice anotimp, fie in zile de vara, fie in zile de iarna, il intalneam: respectuos, vesel, ce mi spunea de amintirea din Timisoara. DUMNEZEU să-l odihnească, în Pacea Raiului. Pacat ca a decedat. Mare pacat.

    +Mihai Marcel AGAPIANU
    N. 17.04.1965
    D. 14.11.2021

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate