TÂRGU-NEAMȚ, în competiția pentru CAPITALA TINERETULUI din ROMÂNIA, ediția 2023

0

Târgu-Neamț este unul dintre cele șase orașe care au aplicat pentru titlul de Capitala Tineretului din România, ediția 2023.

foto arhivă

Unii ar putea spune că visăm frumos. Dar noi ce visăm, punem și în aplicare. Pentru că ne pasă și știm că putem avea un impact în dezvoltarea orășelului nostru.
Candidăm la Capitala Tineretului din România în cel de-al 6-lea an al competiției. După ce am văzut lista cu orașele candidate, emoțiile au început să apară.
La final de lună vom afla care sunt orașele finaliste, care își vor detalia programul pentru anul 2023.
Vrem ca acest pas să contribuie la o mai bună cooperare în sectorul de tineret, și nu numai, la nivel local.

Împreună vom reuși să punem Târgu Neamț pe hartă„, transmit reprezentanții ong-ului Puzzle OptimEast.

Celelalte orașe care vor să transforme propriile viziuni în proiecte de dezvoltare concretă cu participarea activă a tinerilor, prin intermediul programului Capitala Tineretului din România- ediția a VI-a, sunt Craiova, Satu Mare, Târgu-Jiu, Târgu Secuiesc și Vaslui.

 În continuare, un juriu independent, format din reprezentanți ai sectorului neguvernamental, ai sectorului public și ai mediului privat, vor evalua pe baza motivației candidaturii, situației curente a orașului, coerenței conceptul propus, respectării transparenței decizionale, a drepturilor omului și nediscriminarea pe bază de criterii de dizabilitate, gen, etnie, religie și orientare sexuală, precum și grija față de impactul asupra mediului, prin program și prin activitatea generală a entităților implicate, calitatea și coerența aspectelor de management, precum și a implementării principiului de co-management între sectorul public și sectorul de tineret local, calității mecanismelor de participare a tinerilor prevăzute pentru implementarea programului, clarității în analiza potențialului de a atrage surse variate de resurse financiare pentru programul de tineret și nivelului de alocare financiară previzionată pentru anii 2022 și 2023 în contextul dobândirii titlului în relație cu conceptul de program propus orașele care merg în runda 2.

Pe baza evaluărilor vor fi anunțate un număr de minimum 2, maximum 3 orașe pentru a dezvolta o candidatură extinsă în a doua rundă a competiției.

Inițiatorii vor anunța finaliștii competiției pentru Capitala Tineretului din România 2023 în data de 30 august a.c. și vor publica Apelul pentru Runda II a competiției în aceeași zi. După a doua jurizare, pe 9 octombrie, va fi desemnată Capitala Tineretului din România, ediția 2023, în cadrul Galei Tineretului din România.

Avem 6 candidați înscriși din toate colțurile țării. Două dintre orașele candidate nu sunt reședință de județ (printre care și Târgu-Neamț- n.red.). Orice oraș, orice autoritate locală care se asociază cu mișcarea locală de tineret pentru a genera o candidatură este deja un câștigător și oricare ar fi deznodământul competiției, țara a câștigat încă un oraș ce se uită atent către societatea viitorului.

Simpla conștientizare a beneficiilor de a genera ecosisteme de tineret urbane viabile, sustenabile și care transformă tânărul în co-creatorul orașului viitorului este în sine un premiu important.”, consideră András Farkas, directorul strategic al programului Capitala Tineretului din România și coordonatorul procesului de selecție.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate