Târgu Neamț: Nereguli găsite de polițiști la unitățile de comercializare a peștelui

0

 

Sâmbătă, 17 februarie, polițiștii de la ordine publică au fost angrenați în mai multe acțiuni ce au vizat târgurile și oboarele din Roznov, Tupilați și Săbăoani, dar și unitățile de comercializare a peștelui de pe raza orașului Târgu-Neamț.

Scopul acțiunii a fost prevenirea şi combaterea ilegalităţilor în domeniul producerii şi comercializării produselor agroalimentare, identificarea şi înregistrarea ecvideelor, a  legalităţii  transportului, vânzării, înstrăinării de animale vii şi a produselor de origine animală.

În cadrul acțiunilor desfășurate, polițiștii au verificat 102 persoane și 66 de autovehicule, fiind aplicate 40 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 8600 lei.

Exemplu:

La data de 17.02.2018, polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică, au efectuat verificări privind provenienţa peştelui şi a produselor din peşte la societăţile comerciale cu specific, din orașul Târgu-Neamț.

În urma controalelor efectuate, s-a constatat că la un punct de lucru al unei unități comerciale exista o diferență între suma de bani identificată în casa de marcat și suma eliberată, conform aparatului electronic fiscal de marcat.

Polițiștii au aplicat în acest caz o sancțiune contravențională, în valoare de 1500 lei și au dispus confiscarea sumei nejustificate.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate