Târgu-Neamț/ Părintele Viorel Laiu, noul paroh al catedralei din centrul orașului
Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Târgu-Neamț are un nou preot paroh. Părintele profesor Viorel Laiu, directorul Seminarului Teologic „Veniamin Costachi” de lângă Mănăstirea Neamț, a fost instalat oficial în această funcție duminică, 23 februarie.
La eveniment au participat Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, împreună cu un sobor de preoți, primarul Vasile Apopei, Ion Asaftei- vicepreședintele CJ Neamț, consilieri locali și numeroși credincioși.
Pr. Viorel Laiu preia parohia de la părintele profesor Ioan Mihoc, care a slujit comunitatea timp de 27 de ani, păstorindu-i pe credincioșii din centrul orașului și conducând, totodată, seminarul teologic nemțean.
Evenimentul festiv a avut loc după săvârșirea Sfintei Liturghii, într-o biserică arhiplină, semn al prețuirii de care se bucură atât fostul, cât și noul paroh.
Un moment emoționant, între recunoștință și binecuvântare

Slujba din Duminica Înfricoșătoarei Judecăți a fost oficiată de PS Nichifor Botoșăneanul, care, în cuvântul de învățătură, a vorbit despre criteriile divine ale judecății sufletului omenesc. La finalul liturghiei, părintele protopop Neculai Axentioi a citit decizia chiriarhală de numire a noului paroh.
Părintele profesor Ioan Mihoc, cel care a condus biserica timp de aproape trei decenii, și-a exprimat recunoștința față de credincioșii târgnemțeni și față de toți cei care i-au fost alături în misiunea sa pastorală.
„Vă mulțumesc tare mult, mulțumim consiliului și comitetului parohial, mulțumim doamnelor preotese care au fost cu noi, ne-au înțeles și ne-au ajutat în această slujire, mulțumim din suflet lui Dumnezeu că El este cu noi și că nu ne va lăsa pe pământul acesta. Îl felicităm pe părintele Viorel Laiu și m-am bucurat foarte mult că Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a aprobat mai întâi ca să fie urmaș la directorat, la seminar, că a binecuvântat ca să fie aici, în continuare, paroh în locul meu. Nu este la început de drum, ci are deja 14 ani de slujire. Îl cunoașteți bine și știți că face o lucrare frumoasă, având o reală apreciere pentru frumos. Noi vom fi alături de sfinția sa, vom fi trup și suflet să-l ajutăm să meargă așa biruitor, până la sfârșit, cu lucrarea (…)”, a spus părintele Ioan Mihoc.
Un nou început pentru părintele Viorel Laiu
În cuvântul său, noul paroh a vorbit despre responsabilitatea pe care și-o asumă și despre dorința de a sluji comunitatea cu devotament.
„M-aș bucura să ajung și eu în aceste momente pe care le trăiește părintele director Ioan Mihoc, când va fi timpul, să mulțumesc și eu pentru cele bune, însă așa cum a spus în cuvântul său, am acest dar de la Dumnezeu, al enoriașilor de aici, care sunt de o înaltă ținută și facem în așa fel încât ca preotul să-i păstreze. Mă rog Bunului Dumnezeu ca, auzind cuvintele Evangheliei de astăzi, să mă număr și eu printre oile din această parohie care vor vedea și vor gusta din Împărăția lui Dumnezeu”, a menționat părintele Viorel Laiu.
Cine este părintele profesor Viorel Laiu

Născut pe 22 februarie 1975, în Sibiu, părintele Viorel Laiu și-a petrecut copilăria și adolescența la Târgu-Neamț. A absolvit Școala Generală nr. 5 și Liceul Teoretic „Ștefan cel Mare”. A urmat cursurile Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași și a fost, pentru o scurtă perioadă, dirijorul corului Parohiei „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din New York.
Cariera sa didactică a început la Seminarul Teologic din Dorohoi, unde a predat Muzică liniară și Istoria Religiilor. Din 2001, activează la Seminarul Teologic „Veniamin Costachi” de lângă Mănăstirea Neamț, unde a fost mai întâi spiritual, apoi titular. Din 2018, este director al instituției.
Părintele Viorel Laiu este doctor în istorie al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava și a primit de-a lungul timpului mai multe distincții bisericești, printre care Crucea Sfântul Ierarh Dosoftei, acordată de Mitropolitul Teofan.
Cu o experiență de peste două decenii în slujirea preoțească și pedagogică, părintele Viorel Laiu își propune să continue lucrarea duhovnicească începută de predecesorul său, consolidând legătura dintre Biserică și comunitatea din Târgu-Neamț.











