Târgu Neamţ- Saint Just Saint Rambert, o înfrățire de succes

1

În general, cele mai multe dintre orașele înfrățite își reduc relațiile la o vizită reciprocă, la semnat și parafat actul de înfrățire, o masă tovărășească și cam atât.

În Franța, există însă un oraș în care “Târgu Neamț” nu este un cuvânt necunoscut.

Majoritatea locuitorilor tresar când îl aud și păstrează o atitudine pozitivă față de românii care provin din acest orășel românesc.

Este vorba despre Saint Just Saint Rambert, Franţa.

O istorie îndelungată leagă Târgu Neamț de  Saint Just Saint Rambert. Prin Asociația “Échange Roumanie”, fondată de Pierre Dosso (astăzi cetățean de onoare al orașului de sub Cetate), s-au demarat încă din anul 1990 tratativele înfrăţirii dintre cele două oraşe, finalizate prin semnarea protocolului în anul 1999.

Înfrățirea s-a dovedit a fi o “vivieră” inestimabilă de experiențe și initiative pentru a dezvolta cetățenia europeană și nu numai. Timp de mai bine de două decenii, s-au făcut numeroase schimburi de experiență  între primăriile celor două orașe, vizite reciproce de elevi, părinți și cadre didactice, schimburi de experiență culturale, strategii de formare, proiecte europene pentru școli, activități turistice și acțiuni umanitare (sprijin din partea francezilor pentru spitalul din Târgu Neamț, pentru persoanele cu handicap și alți nemțeni din categorii defavorizate, pentru școli etc).

De altfel, Târgu Neamț este singura localitate cu care Saint Just Saint Rambert este înfrățit.

în foto, Olivier Joly- primar Saint Just Saint Rambert (s), Daniel Harpa-primar Târgu Neamț (c) și Pierre Dosso- Asociația Echange Roumanie (r)

Poate din acest motiv, toți locuitorii își respectă “frații” de la mii de kilometri distanță și abia așteaptă organizarea altor schimburi culturale.

Cetăţenii din Saint Just Saint Rambert sunt mereu la curent cu noutățile privind această frumoasă relație de colaborare și prietenie.

Înfrățirea este vizibilă și datorită ziarului local (Au Fil de l’Eau), unde sunt publicate constant cele mai noi informații cu privire la acest aspect. Astfel, francezii își crează o imagine corectă a înfrățirii cu Târgu Neamț și cunosc impactul și beneficiile acestei relații durabile. De exemplu, în numărul apărut în noiembrie 2017, la rubrica “Retrospectiva Săptămânii” este menționată vizita dl Pierre Dosso la Târgu Neamț cu prilejul Zilelor orașului, unde primarul Daniel Harpa i-a înmânat placheta cu titlul de Cetățean de onoare:

Iată că înfrățirea dintre Saint Just Saint Rambert și Târgu Neamț este parte bine integrată în viața comunității din orașul francez. Ei tratează cu maximă importanță și respect această relație de colaborare și prietenie. Pentru asta, și pentru tot ceea ce ați făcut si veti face pentru comunitatea din Târgu Neamț, vă mulțumim!

Redacția ZiarTarguNeamt.RO transmite salutări echipei ziarului Au Fil de l’Eau din Saint Just Saint Rambert!

Andreea Trăsnea

1 Comentariu
  1. doina spune

    ce importanta a avut asociatia de turism romanao-franceza tirgu neamt-st. just-st. rambert in aceasta infratire?
    care a fost scopul primariei cand, prin incalcarea codului fiscal, a obligat retroactiv la plata taxei pe cladirea inchiriata asociatiei care a facut infratirea sa existe? s-a dorit desfiintarea asociatiei sau doar incurcarea activitatii ei pentru ca cineva sa se laude cu rezultatele altuia….

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate