În comuna Timișești se anunță greva foamei pentru că primarul nu comite abuz în serviciu

Un cetățean din comuna Timișești anunță că va intra în greva foamei dacă primarul nu face abuz în serviciu.
Scrisoarea deschisă este semnată de Mihai Vornicu, din satul Dumbrava. Acesta spune că a ajuns la capătul răbdării și că protestul său din fața Primăriei Comunei Timișești are două cereri concrete. Anunță că va încheia protestul dacă acestea sunt rezolvate corect și complet, iar pentru intrarea în greva foamei indică data de luni, 16 noiembrie 2026.
În concret, cetățeanul cere ca primarul să se ocupe de recalcularea retroactivă a impozitului cetățeanului din 2020 încoace. Dacă primarul cere celor de la Taxe și Impozite să schimbe vreun calcul, comite o faptă penală, și anume abuz în serviciu, instigare la săvârșirea de infracțiuni etc.
În scrisoare, cetățeanul susține că impozitul i-ar fi fost majorat după ce a candidat împotriva primarului în anul 2020. Precizează că a semnat un document prin care a luat la cunoștință, dar consideră că majorarea a fost făcută cu rea-credință, „din dușmănie”.
Dacă un impozit a fost calculat greșit, de asta trebuie să se ocupe o instanță, să facă dreptate omului și eventual să fie puși la plată cei care au greșit, dar primarul nu are voie sub nicio formă să se amestece. Dacă s-a amestecat de la început, cetățeanul trebuie să se adreseze DNA cu probele pe care le are.
A doua solicitare este legată de executarea unor lucrări de canalizare, unde, de asemenea, primarul nu poate să se bage să dicteze ceva fără să comită abuz în serviciu. Și acolo sunt alte instituții care trebuie să constate și să sancționeze, începând de la ISC și terminând cu poliția. În niciun caz primarul.
În această privință, autorul scrisorii îi acuză pe primar, pe cei de la Drumurile Naționale și firma care execută canalizarea de situația creată. Cere repararea a ceea ce numește „batjocură” și solicită explicații și măsuri „fără a aduce în discuție legi tehnice sau miștouri”.
Așadar, în traducere liberă: dacă primarul de la Timișești nu comite nicio faptă penală până la termenul din scrisoare, cetățeanul va intra în greva foamei.
Mai mult, în scrisoare anunță că va solicita un cort de la ISU/Pompieri, pe care să îl monteze în curtea primăriei, fiind convins că nu va fi lăsat în frig, având în vedere temperaturile din această perioadă. Până atunci, spune că va continua să fie prezent în fața primăriei și că așteaptă un răspuns concret și măsuri reale.
Ce nu înțelegem noi este ce-i cu acest cort. De ce trebuie să nu mănânce cineva tocmai în fața primăriei? Nu poate să facă greva foamei acasă? De ce trebuie transformată curtea primăriei în loc de campare pentru o ceartă care durează de ani de zile?
În plus, articolul 2 al Legii nr. 60/1991 prevede că adunările publice nu pot continua după ora 23:00. Dacă acțiunea anunțată intră în această categorie, cum se împacă șederea peste noapte în cort cu această regulă? Care o fi, până la urmă, faza cu cortul?
Și ce nu mai înțelegem noi: de ce ar trebui să plătim cu toții oameni de la ISU sau de la Poliție să stea după unul care se ceartă cu primarul? Să-i dea corturi, pături și să-i facă și vreun ceiuț? Pe ce temei și pe cheltuiala cui ar urma să fie asigurat tot acest confort pentru un conflict personal?
Suntem absolut de acord cu protestele și încurajăm protestele de orice fel, pentru că protestul este sufletul democrației. Doar că aici, la Timișești, treaba asta durează de ani de zile și numai protest nu mai pare a fi.
În spatele acestei aberații și fracturi de logică se află un conflict vechi între primar și individ, amândoi cu părțile lor de vină, un conflict care s-a transformat într-un bullying care nu face onoare niciuneia dintre părțile implicate.
În afară de Patriarhie, ai impresia că toate instituțiile statului au fost chemate să controleze primăria în urma sesizărilor acestui protestatar. După atâtea reclamații și verificări, unde sunt concluziile oficiale care confirmă acuzațiile de o asemenea gravitate? Să fie puse pe masă, cu documente și responsabilități, ca să știe și oamenii despre ce vorbim.
Și nici nu putem să ne închipuim că Mărculeț, primarul unei comune uitate de lume, are relații atât de mari încât să închidă cineva ochii la fapte penale serioase, dacă asemenea fapte există. La acuzații atât de mari, vrem să vedem și probele, și constatările pe măsură.
Totuși, este și o parte bună. Faptul că, la un conflict așa de vechi, încă nu s-a depășit limita certurilor verbale și online este o minune.
În realitate, situația între cei doi este extrem de încordată și, aviz poliției, poate ia la cunoștință: situația de la Timișești poate oricând degenera foarte urât, deoarece presiunea care se pune pe primar, care seamănă mai mult a hărțuire decât a revoltă cetățenească, este de natură să îi provoace atât pe primar, cât și pe membrii familiei acestuia sau pe apropiați.
Instituțiile statului ar trebui să intervină mai ferm înainte de a se întâmpla vreo tragedie și, dacă primarul e vinovat, să fie tras la răspundere sau, dacă e hărțuit, să se oprească hărțuirea.


