Timişeşti şi Dereneu, comune înfrăţite şi la bine, şi la rău

0

Printr-un comunicat de presă, Primăria comunei Timişeşti îşi manifestă susţinerea faţă de comuna Dereneu din R. Moldova, localitate cu care este înfrăţită din anul 2017:

„Comuna înfrățită Dereneu (Raionul Călărași, Republica Moldova) trece prin momente de grea încercare și dezbinare în această perioadă.

Din relatările presei și a oficialilor localității se pare că Biserica ortodoxă din Dereneu (aparținând Mitropoliei Basarabiei, sub oblăduirea Patriarhiei Române, în conformitate cu legile R. Moldova, care prevăd în mod expres dreptul comunităților religioase de a decide liber asupra schimbării jurisdicției lor canonice), a fost „confiscată”, ocupată abuziv prin forță și spargerea ușii, acum în Postul Paștelui, de către un grup de susținatori ai Mitropoliei Chișinăului (pro Moscova). Cei care au ocupat biserica și au dormit acolo, în majoritate nu sunt din localitate, ba mai mult, tot ei într-o adunare au votat înlocuirea preotului Florin Marin, paroh de 27 de ani la Biserica din Dereneu.
Mare parte dintre locuitorii comunei înfrățite au cetățenie română iar de curând localitatea Dereneu a semnat declarația simbolică de Unire cu România.

Situația este cu atât mai gravă cu cât, pe fondul celor petrecute în ultima vreme, preotul Florin Marin și primarul localității Elena Oaserele au primit amenințări cu moartea.

Facem apel la autoritățile moldovene să restaureze liniștea în sânul comunității, să asigure securitatea locuitorilor și să faciliteze activitatea pașnică a Bisericii din Dereneu, aflată în mod legal sub conducerea Mitropoliei Basarabiei.

Facem apel la Ambasada României din Chișinău să facă demersurile necesare pentru aplanarea situației și pentru identificarea persoanelor cu cetățenie română implicate în „asaltul” asupra bisericii aparținând Patriarhiei Române.

Considerăm aceste atacuri drept acțiuni antiromânești cu încălcarea jurământului depus pentru obținerea cetățeniei române și solicităm decăderea din toate drepturile conferite de obținerea acesteia.

De asemenea, primarul comunei Timișești, Vasile Marculet susține conducerea Primăriei Dereneu și pe Preotul paroh Florin Marin.

Atât localitatea Timișești cât și localitatea înfrățită de peste Prut îşi au începuturile în negurile vremii, din timpul domniei lui Ștefan cel Mare și chiar mai înainte, vremuri în care moldovenii erau toți aceeași, în aceeași țară, sub același domn, vorbind aceeași limbă, reunindu-se în aceeași oaste și având toți aceeași biserică.

Din păcate vitregiile istoriei au separat frați din același neam, atât territorial, cât și ideologic, iar uneori îi vedem cu mâhnire învrăjbiți între ei.”

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate