TOPONIMIE MEDIEVALĂ

Redăm în cele care urmează câteva considerații ale preotului Constantin Matasă, referitoare la toponimia medievală din zona Neamț, așa cum au fost ele consemnate în lucrarea Câmpul lui Dragoș, publicată de către aceasta la București, editura Casa Școalelor, în 1943.

”Din cercetarea vechilor documente se constată că în veacul al XIV-lea și al XV-lea, ținutul Neamțului a fost locuit de o populație surprinzător de deasă. Cercetările arheologice au ajuns la aceleași constatări și pentru timpurile preistorice[1]. Astfel se descoperise, până la finele anului 1939, vreo 4 așezări din cultura „precucuteniană”; 8 cu ceramică stil A; 45 cu ceramică stil A-B și C; 7 din „bronz” și 38 din epoca fierului, în general La Tène. Ulterior s-au mai găsit încă vreo șase.

În evul mediu, cu deosebire în epoca lui Alexandru cel Bun și a lui Ștefan cel Mare – epocă care face în deosebi obiectul acestei lucrări – sunt cele mai cunoscute aici, următoarele regiuni, cu dese și străvechi așezări omenești:

Valea Neamțului și a Topoliței cu Cetatea și Târgul.

Valea Albă.

Valea Neagră cu partea Județului din spre Roman, cuprinzând comunele Ghigoești, Budeștii Ghica și Mărginenii cu vecinitățile lor până în Siret.

Valea Cracăului.

Valea Bistriței, începând de la Piatra, spre răsărit și „Câmpul lui Dragoș”, cu satele de peste Bistriță.

Partea de munte, cea din spre apus, a Județului, n’a fost locuită mai intens în vechime; așa se explică, pentru ce nu se cunosc, pe aici, așezări de sate în acea vreme.

Totuși, a înflorit negreșit și aici, ca pe tot lungul Carpaților noștri, o străveche viață pastorală.

Acestei realități îi datorim faptul că până și cele mai inaccesibile vârfuri de munte poartă o bogată și foarte veche toponimie[2].

În regiunea Neamțului, deosebit de Târg și de Cetate, pe care le socot anterioare descălicatului[3], găsim următoarele sate pe care le pun cu data menționării lor în documente[4]. Solomoneștii pe Topoliță și satul lui Șărban Hândău, 1400; în acest din urmă sat, Ștefan Mușat învinge pe Unguri, la 1395. Seliștea lui Nenavice, despre care actul din 1422 ne spune că se confirmă „… cu toate vechile hotare, din toate părțile, pe unde a hotărât și trăit acest sat din veac” (M. Costăchescu, Documentele moldovenești, vol. I, pag. 148). Satul Movila Găunoasă, la 1411. Buzeștii sau Buzații, pe Moldova, la 1422.

Crâstianeștii și Temeșeștii, la 1427, amândouă la gura Neamțului. Iar pentru importanța ei, dau și hotarnica acestor două sate „…începând din Moldova, peste luncă, la gura șanțului, apoi pe săpătură până la Troian, de acolo până în pisc, apoi drept peste câmp, la cornul pădurii Neamțului. Acesta-i hotarul despre București. Și de acolo peste Neamț, la salcie și dela salcie peste câmp la Movilă, apoi la Movila Găunoasă, apoi de acolo la un pociumb de stejar, apoi la marginea pădurii Dvorenești, apoi la movila care-i la Moldova, apoi la Moldova în sus până la gura șanțului” (Costăchescu, ibidem, vol. I, pag. 190).

De aici se vede că un sat cu numele București era pe Valea Neamțului, altul decât Bucureștii sau Buhușul de mai târziu.

Gemereștii, satul lui Barbă Geamără – 1446 –, satul lui Petrică. Satul Gemerești, Ocea de astăzi, s’a numit la început Seliștea lui Nenavice. Satul lui Petrică nu e altul decât Petricanii actuali, pe Topolița. Sacalușeștii și Pârăul Sec (1452) dăinuie și în vremea noastră, dar Valea Sacă, în loc de Pârăul Sec.

La 1453 se menționează Poiana lui Ureche, sat, în hotarnica, căruia (Urichenii de acum) se vorbește de pârăul Cacova, de pârăul Sasca și de Rupturi; iar la 1459 apare în documente, satul Măneștii „la Neamț”, care mai târziu și-a schimbat numele în Blebea.

Hotarnica din 1422 a satului Buzați de pe apa Moldovii, e interesantă pentru toponimia ei, „… pe vechiul hotar al lui Giurgiu, la o Movilă, apoi de la fântână drept în pârău… în capătul din jos al Vârtopului, la Ruptură, apoi …de-a curmezișul la Movila unde-i o salcie aproape de drum, apoi pe drum la vale, în pârăul ce curge din vie, pe pârău la vale la un mesteacăn, care este în malul Topoliței” (M. Cost., vol. I, pag. 147).

Movilele din această parte – regiunea Urichenilor și a Davidenilor – în jurul cărora se găsește ceramică La Tène și medievală, se văd și astăzi, părând a fi niște tumuli preistorici.

O râpă din Uricheni păstrează numele de Rupturi; iar o vie, pe la 1422, e semn de străveche și cu temeiu gospodărie sătească.

Documentele mai arată în această regiune și satele Ingărești (1438) și Zvorănești (1422), pe Lângă Petricani. Satele își mai păstrează numele și în prezent. În țarina Ingăreștilor se vede multă ceramică La Tène și medievală”.

Dr. Vasile Diaconu

[1] Preot C. Matasă, „Cercetări din preistoria Județului Neamț”, în Buletinul Comisiunei M. Istorice, fascicola 97, Iulie-Septembrie 1938.

[2] În prezenta lucrare, toponimia actuală, de munte, se vede numai în cea culeasă pentru satele Calu, Iapa, Nechid și Tazlău.

Ar fi foarte interesant însă, dacă s-ar putea culege și cea din satele mai din spre apus, de pe valea Bistriței: Doamna, Oanțu, Tarcău, Bicaz, Buhalnița, Hangu, Grințieș, etc., până la Dorna.

[3] Preot C. Matasă, „Cetatea Neamțului”, studiu publicat în revista Boabe de Grâu, Nr. 3, anul 1934.

[4] Spre a nu încărca lucrarea cu prea dese citate, menționez aici că datele documentelor până la 1456 sunt luate după „Documente Moldovenești”, de M. Costăchescu, iar cele de la 1456 și până la 1502, după I. Bogdan, „Doc. lui Șt. C. M.”.