Trei braconieri din Țibucani, prinși în flagrant după ce au împușcat un cerb și o căprioară

3

Duminică 14 august, în jurul orei 05.00, o echipă operativă, formată din polițiștii Serviciului de Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase și ai Secției de Poliție Rurală nr.14, a identificat pe raza comunei Ţibucani, un autoturism în portbagajul căruia se aflau două corpuri de cervide, din care un exemplar era mascul şi unul era femelă.

braconaj cinegetic tibucani

Polițiștii au legitimat persoanele aflate în autoturism, trei bărbați cu vârste cuprinse între 51 și 57 de ani, din Țibucani, asupra cărora au fost găsite trei arme de foc cu destinaţia de vânătoare, fiind deţinute legal de către doi dintre cei trei bărbați.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că aceștia nu aveau autorizaţie de vânătoare, cât și faptul că au încălcat condiţiile de organizare şi desfăşurare a vânătorii, folosind permisele de vânătoare contrar prevederilor legii. De asemenea, au transportat vânatul dobândit prin braconaj, spre domiciliul acestora, folosind un autoturism în acest sens.

În cauză cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de braconaj cinegetic, constând în: nerespectarea condiţiilor înscrise în autorizaţia de vânătoare, vânătoarea în afara perioadei legale de vânătoare, vânătoarea pe timp de noapte la lumina farurilor autovehiculelor, transportul vânatului braconat, folosirea permiselor de vânătoare în alte condiţii şi vânătoarea practicată fără poliţă de asigurare.

Polițiștii au confiscat cele trei arme de foc, 25 de cartuşe de vânătoare de diferite calibre, iar autoturismul folosit la braconaj și corpul celor două cervide au fost indisponibilizate în vederea luării măsurii de siguranţă a confiscării speciale.

 

 

 

sursa: IPJ Neamț

3 Comentarii
  1. AR spune

    Pai cuibul braconierilro este chiar pe Valea Alba LA RAZBOIENI in padure unde exista o ASA ZISA CASA DE VACANTA….! ACOLO SUNT CAINI INTERZISI LA VANATOARE,OGARI SI ROTVAILERI PE CARE-I FOLOSESTE PROPRIETARU LA CE ANUME????BRACONAJUL S E FACE DE COMUN ACOR CU …CEI CARE RASPUND DE COMBATEREA BRACONAJULUI SI ACEASTA SE NUMESTE ..MAFIE!TOTI MANANCA VANAT DE LA ACESTI ASA ZISI VANATORI!!TOTIIIIIIIIIIIII..CA DE ASTA NU VAD SI TAC !!

  2. cristi spune

    Nistor rules:)

    1. AR spune

      Stie cineva cine are arme de vanatoare si braconeaza la Valea Alba razboieni?? CINE E CURIOS O S AVADA CINE ,,,,,PARTICIPA FARA NICI O GRIJA LA ASTFEL DE VANATORI …..SI POATE PUNE CINEVA SI POZE CU MASINILE PARCATE …

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate