Ultimele instruiri înainte de alegeri, la Târgu Neamț

0

Miercuri, 22 mai, la Casa Culturii din Târgu Neamț a avut loc ultima ședință de instruire cu președinții birourilor secțiilor de votare, locțiitorii acestora și secretarii unităților administrativ-teritoriale din zona orașului Târgu Neamț.

sursa foto: Instituția Prefectului

Ședința a fost condusă de judecătoarea Elena Cârjă, membru al Biroului Electoral Județean și și a fost susținută de Prefectul județului, Daniela Soroceanu, reprezentanți ai Aurorității Electorale Permanente, ai Serviciului pentru Telecomunicații Speciale, ai Direcției Regionale de Statistică Neamț, Inspectoratului Județean de Jandarmi Neamț, Inspectoratului pentru Situații de Urgență Neamț și Inspectoratului de Poliție al Județului Neamț.

În cadrul ședinței de instruire au fost prezentate o serie de norme legale referitoare la:

– tipurile de liste electorale care se vor folosi la alegerile europarlamentare și, respectiv, la referendumul național;
– atribuțiile birourilor electorale ale secțiilor de votare în preziua și ziua votării, precum și după încheierea votării;
– desfășurarea votării și observarea alegerilor și a consultării electorale, numărarea voturilor și constatarea rezultatelor votării și a celor ale referendumului național;
– transportul documentelor și predarea acestora la Biroul Electoral Județean nr. 29 Neamț;
– asigurarea cu materialele necesare votării (buletine de vot, ștampile de control, ștampile cu mențiunea „VOTAT”, timbre autocolante, alte materiale necesare votării);
– contravenții și infracțiuni.

Duminică, 26 mai, vor avea loc două tipuri de scrutin: alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European, cu un singur buletin de vot, și referendumul național, cu două buletine de vot ce cuprind două întrebări, câte una pe fiecare buletin de vot.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate