Umblă preotul din casă în casă, cu icoana Nașterii Domnului

Cum se mijește de ziuă, candela deja arde, în casă miroase a tămâie și toate sunt aranjate la locul lor. Preotul a început să umble din casă în casă cu icoana Nașterii Domnului. E obicei vechi la români și fiecare creștin știe când ajunge părintele cu chiraleisa în zona unde locuiește, că e rușine mare să nu-l primești sau să te găsească dormind.

Cum intră pe ușa casei, preotul începe să cânte cu un glas pătrunzător troparul sărbătorii Nașterii Domnului: Nașterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii Lumina cunoștinței; că întru dânsa cei ce slujeau stelelor, de la stea s-au învățat să se închine Ție, Soarelui dreptatii, și să Te cunoască pe Tine, Răsaritul cel de sus, Doamne, mărire Ție.
În acest timp creștinii din casă se închină și sărută icoana praznicului.

Rânduiala bisericească a mersului cu icoana Nașterii Mântuitorului în zilele premergătoare Crăciunului este modalitatea prin care preotul oficiază un fel de slujbă în afara zidurilor bisericii și vestește marele praznic al Întrupării Fiului lui Dumnezeu din Fecioara Maria. Astfel, se binecuvântează casele și credincioșii din fiecare parohie.

Această datină se întâlnea la români și pe la jumătatea secolului al XVII-lea: E de observat că în această țară se obișnuiește în seara dinspre Nașterea lui Hristos, ca toți preoții din diferite târguri, însoțiți de sarmani, de ceteți și de coriști, să se ducă în cârduri, purtând icoane și să umble prin norod toată noaptea, vizitând casele boierilor și urându-le bucurie. Astfel umblau ei noaptea, cântând Nașterea lui Hristos, nota diaconul Paul de Aleppo.

Andreea Trăsnea