„VACANŢĂ ÎN SIGURANŢĂ”, o campanie a polițiștilor nemțeni

0

În perioada vacanței școlare de vară (iunie-septembrie), poliţiştii din cadrul Compartimentului de Analiza şi Prevenirea Criminalităţii şi cei din cadrul Poliţei de Proximitate derulează Campania VACANŢĂ ÎN SIGURANŢĂ.

vacantaScopul campaniei este creşterea gradului de informare al elevilor asupra riscului de victimizare şi de implicare în activităţi infracţionale.

Vor fi organizate de întâlniri cu elevii aflaţi în tabere şcolare sau centre specializate în vederea transmiterii de informaţii destinate prevenirii delincvenţei juvenile şi victimizării minorilor.

De asemenea, vor fi desfăşurate activităţi informativ-preventive în locuri publice frecventate de grupul ţintă (parcuri, ştranduri, mall uri, etc.) şi vor fi organizate concursuri tematice.
În cadrul activităţilor vor fi distribuite materiale preventive (fly-ere, legitimaţii de pieton isteţ, legitimaţii de poliţist pentru o zi, insigne, orare).

Demersul poliţiştilor are ca obiective prevenirea accidentelor de circulaţie, prevenirea dispariţiilor de copii, prevenirea victimizării copiilor prin intermediul internetului sau implicării acestora în acte infracţionale.

sursa: IPJ Neamt

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate