VIDEO/ Sfințirea caselor înainte de Bobotează. Primiți cu Iordanul?

0

În zilele premergătoare Bobotezei, slujitorii Sfintelor Altare merg la casele creștinilor pentru a vesti minunea Botezului Domnului Nostru Iisus Hristos. E un obicei creștinesc și strămoșesc, care încă se mai păstrează, cel puțin în zona Târgu-Neamț.

În funcție de numărul enoriașilor din parohie, preoții își programează aceste vizite astfel încât să ajungă la toate casele arondate.

Preotul este însoțit de către dascăl, care poartă o găletușă cu apă sfințită și busuioc.

Venirea lor este anunțată de către un grup de copii, deseori îmbrăcați în straie populare. Aceștia merg înainte, din casă-n casă, și strigă “Chiralesa” (cuvânt din limba greacă tradus „Fie-ți milă, Doamne!”).

Preotul este așteptat cu o lumânare sau cu o candelă aprinsă. El stropește cu apă sfințită încăperile casei și binecuvântează locuitorii. Părintele ține în mână Sfânta Cruce și cântă, împreună cu dascălul:

În Iordan, botezându-Te Tu, Doamne, închinarea Treimii S-a arătat. Că glasul Părintelui a mărturisit Ție, Fiu iubit pe Tine numindu-te. Și Duhul în chip de porumb a adeverit întărirea Cuvântului. Cel ce Te-ai arătat, Hristoase Domnezeule, și lumea ai luminat, mărire Ție!

Apoi, membrii familiei sărută icoana care reprezintă botezul lui Iisus Hristos.

Gospodăria este binecuvântată, iar fiecare gazdă primește un firișor de apă sfințită.

Mai jos, puteți vizualiza un mic clip video realizat în Parohia Sfântul Nicolae din Târgu-Neamț, unde părinte paroh este pr. Stelian Cramba:

Apa sfințită se păstrează, fiind considerată purtătoare de puteri miraculoase și vindecătoare de boli.

Mersul cu Iordanul este o veche rânduială bisericească și  reprezintă o înnoire a sfințeniei care trebuie să pătrundă în casele și sufletele noastre, o pregustare a marelui praznic al Bobotezei.

Andreea Trăsnea

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate