Viitorul sănătății nemțene/ Ministrul Pintea, întâlnire cu autorităţile judeţene şi locale [VIDEO]

1

Miercuri, 6 martie, Sorina Pintea- ministrul Sănătăţii a avut la Neamț o întâlnire cu Ionel Arsene- președintele Consiliului Județean (CJ) Neamț, managerii unităţilor sanitare şi reprezentaţii autorităţilor locale din Neamț.

Au participat și Daniel Harpa- primarul orașului Târgu Neamț și dr. Florin Apostoae- managerul Spitalului Orășenesc „Sf. Dimitrie”alături de dr. Gheorghe Carp- director medical al unității spitalicești din Târgu Neamț.

Discuțiile s-au axat în special pe Masterplanul pe sănătate, dar au fost abordate și alte teme de interes major pentru nemțeni.

S-au convenit următoarele:
✓ managerii trebuie să eficientizeze activitatea spitalelor și să îmbunătățească actul managerial.
✓ niciun spital din județul Neamț nu va fi închis și nici nu va fi redus numărul de paturi existente.
✓ Spitalul Orășenesc Bicaz nu doar că nu se va închide, ci vom găsi soluții pentru a crește numărul de paturi.
✓ toate solicitările spitalelor din Neamț vor primi finanțare.
✓ În cazul secției de Ortopedie trebuie să primeze prezumția de nevinovăție, să plătească cine e vinovat și să încheiem fenomenul de „telejustiție”!

„La Iaşi, în 25 februarie, a fost vorba despre o discuţie tehnică, aplicată, pe un draft, a unui Masterplan propus şi care a fost pe nişte indicatori din 2015. În iulie 2017, acesta a fost discutat în toate regiunile de dezvoltare, astfel încât managerii şi autorităţile locale au putut să facă în aşa fel încât indicatorii spitalelor să fie foarte buni în 2018, când acest Masterplan ar fi trebuit aprobat. Eu am amânat aprobarea acestuia, pentru că am vrut să refac discuţiile pornind de la indicatorii din 2018”, a declarat Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, în debutul conferinţei.

Potrivit ministrului Pintea, numărul de paturi propus pentru finanţare de Ministerul Sănătăţii este acelaşi ca în urmă cu trei ani și va fi valabil încă trei ani. Totodată, s-a ajuns la concluzia că la unele spitale nemțene trebuie să se facă redistribuiri, dintr-o secție în alta.

„Practic asta ar fi trebuit să facă fiecare manager în parte. Și fiecare primar, care înainte de a ieși cu acuzații gratuite în public, ar fi trebuit să facă o analiză foarte clară pe spitalul pe care îl are în subordine. Asta am făcut noi acum cu fiecare manager și primar în parte. Dorința mea este ca fiecare pacient să beneficieze de cele mai bune îngrijiri.”, a punctat ministrul Sorina Pintea.

Toate solicitările spitalelor din județul Neamț vor fi realizate”, a conchis Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea .

Întreaga conferinţă de presă, în materialul video de mai jos:

sursa: ZiarPiatraNeamt.RO

1 Comentariu
  1. pacientul vindecat spune

    bai aia de la bucuresti…cum va treziti sa amenintati jud. neamt…de tot felul de nenorociri…atunci cind exista PREZUMTIA de nevinovatie.
    STITI VOI cu televizorul vostru ca cetatenii nemteni aduc cite o FLOARE
    MEDICULUI ?
    SAU ati vazut vreun cetatean cu un brat de vreascuri iesind din codru?
    RUSINE SA VA FIE…..MINTITI POPORUL CU TELEVIZORUL.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate