Zece zile fără primar
Cei care au de gând să vină în audiență la primarul Daniel Harpa pentru a discuta anumite probleme ar trebui să știe că acesta va lipsi timp de zece zile de la conducerea orașului Târgu Neamț.
Consilierii locali au aprobat efectuarea în perioada 15- 26 februarie a zece zile din concediul de odihnă aferent anului 2015. În acest interval de timp, atribuțiile edilului vor fi preluate de către viceprimarul orașului, Traian Humulescu și de către city-managerul Vasile Apopei.
Reporter: Andreea TRĂSNEA
Operator imagine/ Editor montaj: Dacian ANIȚEI